Escucha Bucuresti + workshop de field recording
"Sâmbata sonoră a creat spațiul pentru prima încercare bucureșteană de a strânge un grup creator în jurul ideii de înregistrare de teren – neutilizată în scop jurnalistic sau pedagogic explicit. Este una dintre direcțiile artistice care aproape lipsesc din ritmul nostru cultural. De ce? ... răspunsul cred că trebuie căutat în psihologia citadină dominantă în aceasta vreme.
Sa mergi cu microfonul în mâna pe străzi, să-ți înregistrezi propria intimitate sonoră, să faci din ureche principalul element senzorial, pentru ca astfel să descrifreze mesajul pe care mediul de viață i-l transmite direct, vibrație la vibrație, să accentuezi, astfel, o nouă dimensiune a memoriei afective, artistice. Sunt doar câteva dintre ideile pe care acest prim atelier a dorit să le transmită sau să le adauge unei precedente experiențe artistice."
(Maria Balabaș)
Răzvan LERESCU, B-2010, 4'33"
Dan ANGELESCU, Fictitious Street, No. 4, 6'38"
Delia ONIGA, Tribunalul București, 2'03"
Mara MĂRĂCINESCU, Buc Ses Mixdown, 11'39"
Ștefan VOICU, Eterna spălare pe dinți (titlu eventual), 1'57"
Sorin PĂUN (Randomform/minim.all), Frozen Memory 5 (Subway Loop), 2'58"
Alex PETI, Vorbesc de loop, 4'10"
Gili MOCANU (BITUM), Ese_Ako, 13'19"
Miron GHIU & Michele BRESSAN (The Flying Wolves), Escucha Bucharest from Outer Space (They Came in Peace), 8'02"
Maria BALABAȘ, Africa Estului (Flash mob), 10'00"
În urma workshop-ului, în paralel cu sesiunea de listening:
http://groups.yahoo.com/group/field_recording
Co-op de proiecte/idei/know-how pentru înregistrari (de sunet) de teren cu scop de sine stătător. Difuzare de piese bazate pe field recording prin upload. Un fel de laborator/netlabel, daca e vorba de ramă...
Important: microfon și căști pentru căutat sunete! Mai puțin important: straight-up (dintr-o bucată), editare sau muzicalizare prin colaj, mix, loops etc.
Participare liberă/feedback încurajat.
-
Micro teritorii
Sunt multe feluri la fel de utile în care subiectul field recording poate fi abordat. Deja, să luam în considerare faptul că practic orice sunet poate fi înregistrat, chiar și cele pe care urechea umană nu le distinge (mi s-a povestit despre o artistă montrealeza care, împreuna cu o echipă de cercetatori, a dezvoltat un sistem de înregistrare a sunetelor produse de micro-mișcările tectonice). Există și o istorie a înregistrarii care începe cu voci pe cilindre de ceară, o istorie a directului la radio (pas intermediar între transmisia în direct la mari distanțe și înregistrare), înregistrări cu scop antropologic și etnografic, cele științifice, jurnalistice și inchizitorii; adică mesaj verbal, muzică, dar la fel de bine, minutele unei întruniri, sunet pentru cinema etc. Toate acestea ne par familiare în înșiruire, dar alegând să poziționăm și diferența dintre ascultat si auzit, v-ați gândit vreodată că sunetele naturii le cunoaștem de fapt de la televizor?
Tele-enciclopedia și mai târziu National Geographic ne-au construit o memorie a unor sunete ale naturii pe care nu le-am experimentat niciodată fără intermediar tehnologic. La felul în care suntem dispuși să ascultăm sunetele naturii, spectrul de sunete la care am avea acces în realitate ar depinde de faptul că avem sau nu bunici la țară, că avem sau nu o natură atentă și contemplativă, că avem timp de vacanțe și alegem excursiile în natură, dacă ne-am rătăcit vreodată în padure și de frică am auzit de zeci de ori mai multe zgomote (unele poate doar imaginate), două-trei vaci, pisici și câteva voci de orătănii de care ne ținem oricum departe. Noi știm însă poate mai bine cum urlă câinii dingo, cum tropăie furnicile roșii în Amazonia sau cum foșnește iarba arsă de soare din centrul Australiei. Dar un iceberg nu are nevoie să-i confirmăm că s-a prăbușit cu un zgomot infernal, iar universul sonor de o surprinzătoare bogație de la baza firelor de iarbă din orice parc bucureștean e acolo oricum. Spectru restrâns dar real vs. inaccesibil dar prezervat.
Pierre Henry, unul dintre cei doi părinți ai muzicii concrete (împreuna cu Pierre Schaeffer), consideră ca fundamentale pentru construirea imaginarului sonor și a muzicii câteva sunete elementare cum ar fi furtuna, vântul, animalele și amintirile sonore din copilărie (pentru mai multe idei, vezi capitolul 'De la Ritournelle' din Mille plateaux, de Deleuze și Guattari).
La rândul sau, Pierre Schaeffer îsi propunea o instalare a sunetelor naturii prin intermediul înregistrării astfel încât ele să vorbească despre ele însele și să ne aducă un mesaj dintr-o lume care altfel ne-ar fi necunoscută.
Erik Samakh, artist ce-și propune să ne învețe să înțelegem natura, folosește pentru acest scop următoarele "materiale și tehnici": piatra, apa, lumina (senzor de lumină), electronice, turbine, pompe, acumulatori, plante (bambus), reptile, insecte, păsări, mișcare, sunet, prezență, absență...
De aici am putea înțelege pe de o parte că rolul artistului este să încodeze informația din real pentru a ne-o face inteligibilă prin opere/lucrări/piese, iar pe de altă parte că imaginarul despre natură nu este natura și că autenticitatea surselor nu ne apropie mai bine de adevăr.
Se spune că sunetul vântului de sinteză (produs în studio) e mai aproape de ce recunoaște memoria noastră decât sunetul înregistrat în plină bataie a vântului. La fel de bine decontextualizarea sunetelor le poate face monstruoase. Sau altfel: reproducerea prin alte mijloace a sunetelor reale ne poate duce mai aproape de o experiență fizică: sunetul desenului unui râu de-a lungul întregului său curs pe o hartă imaginară sau descrierea urletului lupilor.
Dar iată că natura (se) trăiește într-un zgomot constant. Producția de sunet poate fi reziduală (fâlfâitul aripilor păsărilor în zbor) sau funcțională (păsările își marchează/definesc/delimitează teritoriul prin cântec). Faptul că pentru noi aceste sunete se identifică cu frumusețea și puritatea e strict o chestiune de context și de perspectivă. Imaginați-vă că ne deplasăm înțelegerea contemporană față de natură cu doar "2 grade" sau cu câteva zeci de ani, și deodată mare parte din natură devine înspaimântătoare. Când sunetele anunță un pericol real, instinctul de supraviețuire se activează în mod violent...
Raportul la sunetul naturii e doar de curând unul estetic sau protectiv-ecologic. Noțiunea de peisaj e inventată de orășeni. Aceeași bucată de pământ ne poate aduce aminte de curba unei coapse grațioase sau poate fi echivalentul unei cantități de cartofi pe metru pătrat. Ba mai mult, agricultorii consideră aceeași bucată de pamânt ca sursă de hrană vitală, dependentă major de capriciile naturii, dar și loc de tortură pe timpul lucrărilor sezoniere. Natura a intrat astfel (conceptual vorbind) într-un proces de artializare (cuvânt inventat de francezi) în care Muntele Fuji e înainte de toate cele 36 de vederi ale Muntelui Fuji de Hokusai. La fel și Muntele Saint Victoire din picturile lui Cézanne. Cu alte cuvinte, azi se vizitează mai degrabă personaje din opere de artă decât elemente ale naturii.
Robert Murray Schafer, pentru cartea The Tuning of the World (1977), inventează termenul de peisaj sonor (soundscape) pentru a vorbi despre ecologia sonoră, care în piesele lui cu sunetele orașului Vancouver ne situează în mod paradoxal într-un raport temporal cu un teritoriu definit. În analiza pe care o face despre evoluția sonoră a orașelor de-a lungul istoriei sub forma unei arheologii sonore, Schafer menționează printre altele sunetul clopotului bisericii ca fiind înlocuit de sirenele uzinelor la începutul erei industriale. Sunetele cele mai puternice coincideau cu construcțiile cele mai înalte, care la rândul lor reprezentau puterea într-un moment al civilizației. Scăparea dintr-o formă controlabilă a acestor sunete produse de elementele civilizatorii sunt ceea ce azi numim poluare sonoră.
În final e important de menționat faptul că recuperarea memoriei sonore este strict legată de evoluția tehnologica. Fidelitatea înregistrării și redării contribuie major la felul în care natura (în complexitatea ei) este astăzi percepută.
Annea LOCKWOOD, Kazan Gorges to Tutrakan, 17’06”
Janet CARDIFF, A Large Slow River, 18’01”
SILLYCONDUCTOR, Pastorala Jr., 9’09”
Geir JENSSEN, A Yak Caravan is Coming, 4’53”
Mark GRISWOLD, Elephant Seals, 7’34”
Jon TULCHIN, Fly Swarm, 3’20”
Jon TULCHIN, Tree Creatures, 7’36”
Jon TULCHIN, __, 5’03”
Doug VAN NORT, Prelude Storm, 3’54”
Marcos FERNANDES, April Showers, 5’24"
S. ARDEN HILL, Snowfall in December, 4’48”
Sponsor: Roy & Dâmboviceanu CORCOVA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu