21.5.10

Groupe de Recherches Musicales, 29/05



SÂMBĂTA SONORĂ la Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi

Groupe de Recherches Musicales
Carte blanche lui Christian Zanési


Grupul de Cercetare Muzicală (GRM) de la Institutul Naţional al Audiovizualului (INA), de la fondarea în forma sa actuală, în 1958, de către Pierre Schaeffer, este un loc unic de cercetare, creaţie şi conservare în domeniile sunetului înregistrat şi al muzicilor electroacustice. Ca răspuns la aşteptările muzicienilor, compozitorilor, sound designerilor, GRM dezvoltă de mai mulţi ani o paletă de unelte inovatoare de reprezentare şi tratare a sunetului care astăzi sunt universal recunoscute.

Sezonul de concerte « Multiphonies » programat în fiecare an încă din 1978 în sala Olivier Messiaen de la Maison de Radio France oferă ocazia compozitorilor din diverse orizonturi să experimenteze aceste unelte şi să-şi prezinte lucrările realizate în studiourile GRM. Acest patrimoniu muzical face obiectul cercetărilor în ştiinţele muzicii şi este pus în valoare de o colecţie de compact discuri inaugurată în 1984 (mai mult de 100 de referinţe) şi printr-o serie de emisiuni la radiourile France Musique şi France Vivace.

http://www.ina-entreprise.com/entreprise/activites/recherches-musicales/index.html




Aula Palatului Cantacuzino. Photos: Irina Stelea / CNDB


Selecţie de lucrări realizate şi create la GRM:

Roger COCHINI, La schiuma dei rumori, 1999/2000, 11’
Beatriz FERREYRA, Dans le point infini, 2006, 15’40”
Diego LOSA, Cronicas del tiempo, 2005, 15’
Philippe LEROUX, Objets trouvés… posés, 2009, 13’03”
Agnès POISSON, Parabole du grenier, 2009, 16’10”
Christian ZANÉSI, Tours et détours en 78 tours, 2008, 15’10”
Daniel SCHACHTER, Fantasmas urbanos, 2005, 16’08”



Roger COCHINI

Născut în 1946 la Marsilia. Studii muzicale şi ştiinţifice: clasa lui Pierre Schaeffer la Conservatoire National Supérieur de Musique/Paris; fizică la Institut National des Sciences Appliquées/Lyon. Membru al GRM între 1970-1972 şi al Groupe de Musique Expérimentale/Bourges (acum IMEB) între 1972-1996. Coordonatorul departamentului de muzică electroacustică al Ecole Nationale de Musique et de Danse/Bourges din 1983. Profesor la Université de Lille 3 la Département d'Etudes Musicales între 1996-1999 şi la Centre de Formation des Musiciens Intervenant à l'Ecole între 1996-2000.

Opere principale: Remparts d'Ainay (GRM 1972), Eva ou les yeux fermés (GMEB 1975), Chansons de Gestes (GMEB 1977), Lullaby (GMEB 1979), l'Ouïe lumière (GMEB 1994), Tout est bon dans le poulet (hommage à Pierre Schaeffer, studio privat 1996), La schiuma dei rumori (GRM 1999/2000), Preuve-Epreuve (GRM 2002/2003)

Discografie: "Eva ou les yeux fermés - Chansons de Gestes - Lullaby - l'Ouïe lumière - Chaste Fleu, mon capitaine... Chaste Fleur!" CD - Chrysopée électronique, Bourges, LDC 278 1103; "La schiuma dei rumori" – MIT Press, 2001, Computer Music Journal.

La schiuma dei rumori, 1999/2000, 11’ (comandă INA-GRM)
Această piesă face parte din lucrările concepute la începutul anilor 70 şi al căror titlu generic ar putea fi cel al uneia dintre ele: Chansons de Gestes (cântece gestuale). Gesturi ale corpului uman şi ale corpurilor sonore. Gesturi din lumea animală. Gesturi artificiale sau marcate de sensul istoriei. Gesturi din această muzică emanată de lumea în care trăim.

Împreună cu acestea, acompaniate de un sens al originii, gesturi proprii studiourilor noastre şi exprimării dezvoltate în ele... pe perioada unei întâlniri sau al unui cântec, preaplinul sonor constituindu-se în sursa sunetelor.


Beatriz FERREYRA

Studii de pian cu Celia Bronstein (Buenos Aires 1950-56), de armonie şi analiză muzicală cu Nadia Boulanger (Paris 1962-63), urmate de studii de muzică concretă cu Edgardo Canton (GRM şi RAI, Italia l963) şi compoziție cu Earl Brown şi Georgy Ligeti (Darmstadt l967).

Între 1963 şi 1970, Beatriz Ferreyra lucrează la GRM pentru Service de la Recherche din cadrul O.R.T.F. sub direcţia lui Pierre Schaeffer, colaborând la realizarea piesei emblematice Solfège de l'Objet Sonore. Din 1975, face parte din Collège de Compositeurs al IMEB; câştigă mai multe premii la concursuri internaţionale şi participă la colocvii şi seminarii de muzică electroacustică; a compus piese pentru comenzi făcute de statul francez sau asociaţii muzicale internaționale, spectacole, film şi balet; a fost invitată ca membru al juriului la concursuri internaţionale de muzică experimentală şi a publicat articole în reviste şi jurnale de specialitate.

Dans un point infini, 2006, 15’40”
Piesă realizată pe baza exerciţiilor tehnice întreprinse cu violonista Veronica Kadlubkiewicz, căreia îi dedic această piesă.


Diego LOSA

Născut la Buenos Aires în 1962, a studiat în Argentina flaut, saxofon şi armonie. A urmat cursuri de iniţiere în noi tehnici de analiză muzicală şi deţine un certificat de aptitudine în execuţie muzicală. Se specializează pe tehnici sonore şi dezvoltă o practică expertă a echipamentelor folosite.

Membru al GRM şi responsabil cu digitalizarea operelor originale ale grupului, Diego Losa este coordonator tehnic al concertelor şi asistent tehnic al compozitorilor invitaţi. Înainte de instalarea sa în Franţa în 1996, a lucrat ca producător la LIPM (Laborator de Cercetări si Producție Muzicală din Buenos Aires), asistent tehnic al teatrului şi centrului cultural Recoleta şi a predat tehnici de compoziţie electroacustică la facultăţile din Cordoba şi Rosario Santa Fe.

A compus muzică pentru spectacole de dans şi de circ: Ici, là... ailleurs cu compania Fréderique de Bitte; pentru Dans de beaux draps produs în cadrul celui de-al doilea festival al circului contemporan (2001); Scènes d’amour et de guerre pentru compania Les odes bleues (1999) la teatrul Alexandre Dumas din Saint Germain en Laye. Colaborează cu grupuri de muzică tradiţională sud-americană şi formaţii de jazz.

Piese acousmatice şi mixte: Human Concret Music Project cu Rewind (human beat boxer); Ice Float, muzică compusă pentru instalaţia artistului norvegian Laila Kolostiak; Nouvelles de l'est, trei saxofoane şi GRM Tools, live; Historias de dos mundos, vioară, violoncel şi bandă; Cronicas del tiempo, piesă acusmatică multicanal creată în 2005 la GRM, La strategie du vent, flaut octobas şi GRM Tools, live; Ciudad, chronique d'un voyage inachevé, harpă celtică şi bandă.

Muzică pentru cinema: Exitescape de Laila Kolostyak (Fr/No), Europolis de Cornelius Gheoghiţă (Fr/Ro), Ice Float de Laila Kolostyak (Fr/No), Déchaîné de Olivier Monot (Fr), Les inhumaines de Olivier Monot (Fr).

Cronicas del tiempo, 2005, 15’
După Ciudad, prima piesă comandată de GRM şi evocare a unei călătorii neterminate, această piesă este transcrierea acustică a amintirilor din trecutul, prezentul şi viitorul relatat de un călător. Muzica recompune imaginile mentale ale unui individ supraexpus memoriei colective ale unei ţări. Piesa a fost concepută şi difuzată pe dispozitiv multitrack (5.1) şi reprezintă o expunere a inconştientului, o reflecţie asupra senzaţiilor realizată cu sunete înregistrate în Buenos Aires la diferite epoci (1980-1996) şi apoi transformate cu GRM Tools.


Philippe LEROUX

Philippe Leroux e născut în 1959 la Boulogne sur Seine. Studiază la Conservatoire National Supérieur de Musique din Paris cu Ivo Malec, Claude Ballif, Pierre Schaeffer şi Guy Reibel unde obţine de trei ori primul premiu. Studiază de asemenea în această perioadă cu Olivier Messiaen, Franco Donatoni, Betsy Jolas, Jean-Claude Eloy şi Iannis Xénakis. În 1993 intră în rezidenţă la Villa Médicis unde rămâne până în octombrie 1995. Este autorul a peste şaizeci de lucrări pentru orchestră sinfonică, piese acusmatice, vocale, pentru dispozitive electronice şi muzică de cameră, comenzi ale Ministerului Francez al Culturii, Orchestra Filarmonică Radio-France, Südwestfunk de Baden Baden, IRCAM, Les Percussions de Strasbourg, Ensemble Intercontemporain, Ensemble 2e2m, INA-GRM, Nouvel Ensemble Moderne de Montreal, Ensemble Ictus, Festivalul Musica, Ensemble BIT 20, Fundația Koussevitsky, Ensemble San Francisco Contemporary Music Players, Ensemble Athelas, Orchestre Philharmonique de Nice, Orchestre National de Lorraine, CIRM şi alte instituţii.

Operele sale sunt interpretate și difuzate în Franța și în străinătate la Festivalul din Donaueschingen, Festivalul Présences de la Radio France, Festivalul Agora, Festivalul Roma-Europa, Festivalul din Bath, Festivalul Musica, Zilele ISCM din Stokholm, Festivalul MNM din Montreal, Festivalul Musiques en Scènes din Lyon, Festivalul Manca, Festivalul din Bergen, Festivalul Ultima d’Oslo, Festivalul Tempo din Berkeley, BBC Symphony Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra, Philharmonia Orchestra, Philharmonie Tchèque, Orchestre Philharmonique de Lorraine, etc.

A obținut numeroase premii: Premiul Hervé Dugardin, Premiul "cea mai bună creție muzicală contemporană a anului 1996" pentru (d')ALLER, Premiul SACEM pentru compozitori, Premiul André Caplet al Académie des Beaux-Arts de l'Institut de France, premiul Paul și Mica Salabert pentru Apocalypsis și premiul Arthur Honegger de la Fondation de France pentru ansamblul operelor sale.

A publicat numeroase articole despre muzica contemporană și ține conferințe și cursuri de compoziție în locuri precum University of Berkeley din California, Harvard, Grieg Academie din Bergen, University of Columbia din New York, Conservatorul Regal din Copenhaga, Fundația Royaumont, IRCAM, Conservatorul American din Fontainebleau, Conservatoires Nationaux supérieurs de Musique din Paris și Lyon, Domeniul Forget din Quebec.

Între 2001 și 2006 predă compoziție la IRCAM în cadrul programului de informatică muzicală. În 2001 și 2006 predă de asemenea compoziție la Mac Gill University din Montreal cu sprijinul Fundaţiei Langlois. Între 2007 și 2009 este compozitor în rezidență la Arsenalul din Metz și la Orchestre National de Lorraine. Din septembrie 2009 predă compoziție la Université de Montréal (Canada).

Objets trouvés... posés, 2009, 13’03”
O lucrare de sunete fixate compusă în 2009, comandă a INA-GRM. Zece ani au separat această piesă de prima de același tip: M.É. Zece ani în care s-a strâns material sonor prin hazardul înregistrărilor, al cablajelor pe output-urile diverselor sintetizatoare « corcite » de câteva încercări de modificare, uneori fragmente sonore lăsate de studenţii mei pe calculatoare, în dorinţa ardentă, încă îndepărtată, de a compune o nouă piesă acusmatică. Plăcerea acestei colecte de alt gen decât cea a lui Messiaen care aduna cântecele păsărilor, m-a făcut să remarc în aceste obiecte sonore ceva dat, în sensul pe care l-ar fi acordat Husserl acestui cuvânt scriind: « să revenim la lucruri aşa cum sunt defapt ». Astfel am procedat în recenta mea piesă pentru orchestră De la disposition: mi-am propus să dispun aceste obiecte, în sensul de dispositio, fără să intervin în alt mod decât plasându-le de fiecare dată intr-un fel diferit şi variat, încercând să uit ceea ce ştiam despre aceste fiinţe sonore şi despre propria-mi muzică.

şocuri sonore, umflături disparate şi deflagraţii ale unor voci îndepărtate şi saturate cedează puţin câte puţin locul sunetelor suflate, granulate şi cu irizări armonice, într-un unic şi descrescător gest formal. Ca în multe dintre piesele mele, câteva sunete banale – cum ar fi erupţia unui zgomot de ambianţă înregistrat în atelierul meu – amintesc că muzica şi cei care o fac nu trăiesc în afara vieţii. Sunetul unei ţeve sparte a reuşit – în timp ce ascultam în căşti – să se iniţieze în texturile sonore şi într-un discurs muzical bazat pe morfologii şi structurat de tonalităţile înalte, diferitele tipuri de activităţi şi lucrul cu memoria.

Heterogenul iniţial s-a unificat într-un singur gest, iar muzica s-a pacificat!


Agnès POISSON

Compozitoare şi artistă cu normă întreagă. Instrucţie muzicală clasică (violoncel). Abordează iniţial compoziţia în cadrul lucrului în teatru. Urmează studii muzicale la universitatea din Pau. Fondează în 1995 asociaţia « Préludes ». Crează « Pardoseala Muzicală » şi numeroase instalaţii sonore. Participă la festivalul Futura între 1996 şi 2002, atât pentru programarea concertelor cât şi pentru interpretare. Crează spaţii sonore pentru expoziţii de sculptură. Realizează o scenografie sonoră pentru Tour de Crest. Crează instalaţii sonore şi plastice pentru Art in Situ de la Roche/Grâne (Drôme), Oxford (GB) şi Bonn (D), « Centre du son » în Isère şi diverse alte manifestaţii. Până azi a compus mai bine de 70 de lucrări acusmatice printre care şi « Motifs sur un fil » (2007, comandă GRM) recomandat de ediţia a 11-a a Tribune Internationale de Musique Electroacoustique.

Parabole du grenier, 2009, 16’10”
Titlu al unui sub-capitol din Traité des objets musicaux de Pierre Schaeffer.

"Când mă întorc să visez în podul de pe vremuri, nu mai cobor niciodată."

Obiectele sonore care aşteaptă în pod manifestă dorinţa unei consideraţii colective. Deschiderea cutiei cu sunete lasă să scape la întâmplare valuri de sunete ample, valuri ce umflă pânzele de micro sunete dezordonate. Tot ceea ce se află în pod poate să se manifeste intr-o bună zi. Însă obiectele sonore sunt cu adevărat obiecte pe care le stivuim pentru că au devenit inutile, sau obsolete?

Subiectul e purtat de o intrigă. Aceste sunete adunate, repertoriate, analizate, oare se vor împrăştia pe neaşteptate, refuzând aceste criterii de clasificare? Din acestă deschidere spre lume ca o gură de aer prospăt, un cufăr cu minunăţii, apar, imateriale, invizibile comori. Totul este vesel, nebunatic, exact atât cât trebuie, după care liniştea îşi reintră în drepturi, rafturile şi dulapurile se reumplu, tumultul trece cuminte.

"În pod, experienţa zilei poate să şteargă fricile nopţii." (Bachelard)


Christian ZANÉSI

Fost student al profesorilor Guy Maneveau şi Marie-Françoise Lacaze (Universitatea din Pau, 1974-1975), apoi al lui Pierre Schaeffer şi Guy Reibel (Conservatoire de Paris, 1976-1977).

Încă de la intrarea în GRM în 1977, a multiplicat experienţele, realizările şi întâlnirile. Stă la originea a numeroase proiecte din domeniul radiofonic, al publicaţiilor şi al manifestărilor muzicale, în special: emisiunea Electromania de pe France Musique, festivalul PRESENCES électronique şi colecţia de CD-uri « Archives GRM », « Bernard Parmegiani, l’œuvre musicale », « Luc Ferrari, l’œuvre électronique ». Azi este director adjunct al GRM.

Începând din anii 90 compune în al său home studio şi îşi ia inspiraţia din ăntâlnirile poetice cu sunetele remarcabile.

Tours et détours en 78 tours, 2008, 15’10”
Întâmplarea (care face uneori lucrurile atât de bine) mi-a pus în mâna în primăvara lui 2007 un disc faimos de 78 de turaţii, gravat de Pierre Schaeffer în 1949, constituit în principal de simple sunete de instrumente (oboi, flaut, percuţii metalice, voci « radio »…), prezentate sub formă de şanţuri închise, adică sunetele se repetau în mod identic timp de câteva momente. Este vorba despre discurile ce conţin materialul folosit în compoziţia « Suite pour 14 instruments » ascultată pentru prima dată la radio Paris-Inter în noiembrie 1949.

Am fost frapat de blândeţea discretă care se degaja dina ceste sunete şi m-am simţit ca un copil care descoperă într-o cutie uitată un foarte vechi film de familie.

Am luat doar câteva dintre aceste fragmente şi le-am lucrat în asociere cu materiale electronice care îmi sunt importante pentru mine în ultimul timp. Am păstrat de asemenea – variându-l uşor – celebrul ritm al discurilor cu 78 de turaţii (78 à la noire) care după părerea mea este una dintre cheile succesului muzicii concrete de la începuturi. Încet mi-am dat seama că lucram cu ideea de fragilitate, cu acel sentiment de dispariţie ineluctabilă a fiinţelor şi lucrurilor.


Daniel SCHACHTER

Născut în 1953 la Buenos Aires. Începând cu anii 80 își orientează cercetările spre noile tehnologii de producție și transformare a sunetului. A lucrat în acest domeniu cu Enrique Belloc, împreună cu care a participat în diferite ansambluri de muzică electroacustică live. Studiază economia și informatica la Universitatea Națională din Buenos Aires, terminându-și studiile în 1983. A participat în Argentina și în străinătate la mai multe cursuri și seminarii de compoziție asistată de calculator, printre care stagiile de Csound animate de Riccardo Bianchini de la Conservatorul Sf. Cecilia din Roma invitat de Laboratorul pentru Cercetare şi Producție Muzicală (LIPM) din cadrul Centrului Cultural Recoleta din Buenos Aires. A animat mai multe ateliere și predat cursuri de muzică acusmatică: profesor și cercetător la Licenciature en Audiovision de la Universitatea Națională din Lanús, co-director artististic al festivalului internațional Sonoimágenes, profesor la Licenciature în Arte Electronice la Universitatea Națională din Tres de Febrero și la Conservatorul Julian Aguirre unde este coordonatorul laboratorului electroacustic. În 2002 este invitat de Universitatea din La Serena (Chile) în rezidență ca profesor al cursului de calificare pedagogică în muzică electroacustică. Membru fondator al RedASLA (Reţea de Artă Sonoră Latinoamericană), membru al Federației Argentiniene de Muzică Electroacustică și compozitor asociat la Laboratorul LIPM din Buenos Aires.

Opera sa a fost recompensată prin premii şi menţiuni onorofice, cum ar fi: Premiul de compoziţie al oraşului Buenos Aires 1997-98 pentru Intramuros II (lucrare electroacustică live); Premiul TRIME 1994 (Tribune Nationale de Musique Electroacoustique, CIM UNESCO) pentru Seine sans e, lucrare acusmatică compusă la GRM în 1993; menţiunea TRINAC 1987 (Tribune Nationale des Compositeurs, CIM UNESCO) pentru A la Noche II (două instrumente şi voce); Premiul Ars Contemporanea 1978 pentru Balada (clarinet şi pian).

Invitat de GRM a compus Seine sans e (1993), iar Espejos Virtuales (1994) este o comandă GRM. Invitat de Sonic Arts Network (societate electroacustică britanică) şi-a prezentat lucrările în concert şi a susţinut conferinţe la Concresul Anual 2004 ce are loc la Universitatea De Montfort, Leicester cu sprijinul a British Academy.

Aproape toate lucrările sale au fost prezentate în festivale, cicluri de concerte şi congrese în Argentina, Uruguay, Chile, Brazilia, Statele Unite, Canada, Franţa, Anglia, Scoţia, Australia, Suedia, Olanda, Italia şi Cehia. Compoziţiile sale sunt editate de Cosentino (Buenos Aires), Pogus Records (New York), Fondul Naţional pentru Arte din Argentina, Consiliul Argentina Muzicii, Universitatea Naţionala din Lanús.

dans@cponline.org.ar - www.schachter.netfirms.com

Fantasmas Urbanos: Ruptura – Llamado – Caída – Ausencia – Cifra, 2005, 16’08” (comandă INA GRM)
Fantasmas urbanos este o colecţie de vestigii, amprente sau urme de sunet ce rămân ca reflecţie a faptelor şi a persoanelor. O aventură jucată de parteneri sonori ce ne ating percepţia în timp ce sugerează anumite elemente care stau între amintirile împărtăşite. Piesa este compusă din cinci secvenţe sau episoade ce descriu un parcurs ce merge de la sunete concrete puternic evocative până la sunete transformate, arătând opoziţia tonicitate-complexitate spectrală şi subliniând elemente în general mai puţin evidente pentru ascultătorul obişnuit.

Fiecare nou episod apare ca o consecinţă a precedentului şi prezintă o multitudine de referinţe sau citate scoase din context sau puternic alterate. Elementul distinctiv este în mod constant gestualitatea sunetului, accentuată de tratarea dinamicii şi a protagonismului regiunilor subgrave şi supraacute. Titlurile episoadelor nu fac referinţă la caracteristicile materialelor, ci la evoluţia texturală a muzicii. Ruptura (Ruptură) prezintă un dialog între tonic şi complex, unde păreau să nu existe puncte intermediare. Sunetul se frânge ca şi cum s-ar plia sau s-ar răsuci asupra lui însuşi, arătând elemente evocative ale imaginarului urban : sunete vocale, cuvinte, fraze, ţipete etc. amestecate sau confruntate cu propriile lor transformări. Llamado (Strigare) sugerează victoria tonicităţii şi insinuează memoria ritmică a tangoului, însă paşii săi duc în mod teatral spre Caida (Cădere) care prin contrast prezintă o mişcare de pulsaţie ce descreşte acolo unde sunetele complexe recapătă protagonism. Tensiunea creşte de la început până la Ausencia (Absenţă) care poate fi percepută ca o convergenţă sau o rezolvare a episoadelor precedente. Aici contrastele dinamice sunt foarte marcate. Apare un impact sonor major ce se topeşte până la limita audibilului, repetat de trei ori cu răspunsuri diferite. Cifra (Cifră) este episodul final şi cel mai lung dintre toate. Discursul este divizat în mai multe straturi într-un joc de afinităţi de tip coincidenţă-divergenţă, cu o relaţie echilibrată de tip tensiune-relaxare ce conduce piesa pâna la sfârşit şi propune publicului ascultător o explorare a universului sonor al elementelor statice.

Titlul sugerează o caracteristică de cod secret, evident şi ascuns în acelaşi timp, proprie « spaţializării » din arta acusmatică.


Excepţional, sesiunea GRM nu va putea fi ascultată pe blog.
Exceptionellement, la session GRM ne sera pas mise en ecoute sur le blog.



Sponsor: Roy&Dâmboviceanu / Corcova Vineyard şi Buni Best Food (www.bunicatering.ro)

10.5.10

MICRO TERITORII, 15/05



Escucha Bucuresti + workshop de field recording

"Sâmbata sonoră a creat spațiul pentru prima încercare bucureșteană de a strânge un grup creator în jurul ideii de înregistrare de teren – neutilizată în scop jurnalistic sau pedagogic explicit. Este una dintre direcțiile artistice care aproape lipsesc din ritmul nostru cultural. De ce? ... răspunsul cred că trebuie căutat în psihologia citadină dominantă în aceasta vreme.

Sa mergi cu microfonul în mâna pe străzi, să-ți înregistrezi propria intimitate sonoră, să faci din ureche principalul element senzorial, pentru ca astfel să descrifreze mesajul pe care mediul de viață i-l transmite direct, vibrație la vibrație, să accentuezi, astfel, o nouă dimensiune a memoriei afective, artistice. Sunt doar câteva dintre ideile pe care acest prim atelier a dorit să le transmită sau să le adauge unei precedente experiențe artistice."

(Maria Balabaș)


Răzvan LERESCU, B-2010, 4'33"




Dan ANGELESCU, Fictitious Street, No. 4, 6'38"




Delia ONIGA, Tribunalul București, 2'03"




Mara MĂRĂCINESCU, Buc Ses Mixdown, 11'39"




Ștefan VOICU, Eterna spălare pe dinți (titlu eventual), 1'57"




Sorin PĂUN (Randomform/minim.all), Frozen Memory 5 (Subway Loop), 2'58"




Alex PETI, Vorbesc de loop, 4'10"




Gili MOCANU (BITUM), Ese_Ako, 13'19"




Miron GHIU & Michele BRESSAN (The Flying Wolves), Escucha Bucharest from Outer Space (They Came in Peace), 8'02"




Maria BALABAȘ, Africa Estului (Flash mob), 10'00"




În urma workshop-ului, în paralel cu sesiunea de listening:

http://groups.yahoo.com/group/field_recording

Co-op de proiecte/idei/know-how pentru înregistrari (de sunet) de teren cu scop de sine stătător. Difuzare de piese bazate pe field recording prin upload. Un fel de laborator/netlabel, daca e vorba de ramă...

Important: microfon și căști pentru căutat sunete! Mai puțin important: straight-up (dintr-o bucată), editare sau muzicalizare prin colaj, mix, loops etc.

Participare liberă/feedback încurajat.

-

Micro teritorii

Sunt multe feluri la fel de utile în care subiectul field recording poate fi abordat. Deja, să luam în considerare faptul că practic orice sunet poate fi înregistrat, chiar și cele pe care urechea umană nu le distinge (mi s-a povestit despre o artistă montrealeza care, împreuna cu o echipă de cercetatori, a dezvoltat un sistem de înregistrare a sunetelor produse de micro-mișcările tectonice). Există și o istorie a înregistrarii care începe cu voci pe cilindre de ceară, o istorie a directului la radio (pas intermediar între transmisia în direct la mari distanțe și înregistrare), înregistrări cu scop antropologic și etnografic, cele științifice, jurnalistice și inchizitorii; adică mesaj verbal, muzică, dar la fel de bine, minutele unei întruniri, sunet pentru cinema etc. Toate acestea ne par familiare în înșiruire, dar alegând să poziționăm și diferența dintre ascultat si auzit, v-ați gândit vreodată că sunetele naturii le cunoaștem de fapt de la televizor?

Tele-enciclopedia și mai târziu National Geographic ne-au construit o memorie a unor sunete ale naturii pe care nu le-am experimentat niciodată fără intermediar tehnologic. La felul în care suntem dispuși să ascultăm sunetele naturii, spectrul de sunete la care am avea acces în realitate ar depinde de faptul că avem sau nu bunici la țară, că avem sau nu o natură atentă și contemplativă, că avem timp de vacanțe și alegem excursiile în natură, dacă ne-am rătăcit vreodată în padure și de frică am auzit de zeci de ori mai multe zgomote (unele poate doar imaginate), două-trei vaci, pisici și câteva voci de orătănii de care ne ținem oricum departe. Noi știm însă poate mai bine cum urlă câinii dingo, cum tropăie furnicile roșii în Amazonia sau cum foșnește iarba arsă de soare din centrul Australiei. Dar un iceberg nu are nevoie să-i confirmăm că s-a prăbușit cu un zgomot infernal, iar universul sonor de o surprinzătoare bogație de la baza firelor de iarbă din orice parc bucureștean e acolo oricum. Spectru restrâns dar real vs. inaccesibil dar prezervat.

Pierre Henry, unul dintre cei doi părinți ai muzicii concrete (împreuna cu Pierre Schaeffer), consideră ca fundamentale pentru construirea imaginarului sonor și a muzicii câteva sunete elementare cum ar fi furtuna, vântul, animalele și amintirile sonore din copilărie (pentru mai multe idei, vezi capitolul 'De la Ritournelle' din Mille plateaux, de Deleuze și Guattari).

La rândul sau, Pierre Schaeffer îsi propunea o instalare a sunetelor naturii prin intermediul înregistrării astfel încât ele să vorbească despre ele însele și să ne aducă un mesaj dintr-o lume care altfel ne-ar fi necunoscută.

Erik Samakh, artist ce-și propune să ne învețe să înțelegem natura, folosește pentru acest scop următoarele "materiale și tehnici": piatra, apa, lumina (senzor de lumină), electronice, turbine, pompe, acumulatori, plante (bambus), reptile, insecte, păsări, mișcare, sunet, prezență, absență...

De aici am putea înțelege pe de o parte că rolul artistului este să încodeze informația din real pentru a ne-o face inteligibilă prin opere/lucrări/piese, iar pe de altă parte că imaginarul despre natură nu este natura și că autenticitatea surselor nu ne apropie mai bine de adevăr.

Se spune că sunetul vântului de sinteză (produs în studio) e mai aproape de ce recunoaște memoria noastră decât sunetul înregistrat în plină bataie a vântului. La fel de bine decontextualizarea sunetelor le poate face monstruoase. Sau altfel: reproducerea prin alte mijloace a sunetelor reale ne poate duce mai aproape de o experiență fizică: sunetul desenului unui râu de-a lungul întregului său curs pe o hartă imaginară sau descrierea urletului lupilor.

Dar iată că natura (se) trăiește într-un zgomot constant. Producția de sunet poate fi reziduală (fâlfâitul aripilor păsărilor în zbor) sau funcțională (păsările își marchează/definesc/delimitează teritoriul prin cântec). Faptul că pentru noi aceste sunete se identifică cu frumusețea și puritatea e strict o chestiune de context și de perspectivă. Imaginați-vă că ne deplasăm înțelegerea contemporană față de natură cu doar "2 grade" sau cu câteva zeci de ani, și deodată mare parte din natură devine înspaimântătoare. Când sunetele anunță un pericol real, instinctul de supraviețuire se activează în mod violent...

Raportul la sunetul naturii e doar de curând unul estetic sau protectiv-ecologic. Noțiunea de peisaj e inventată de orășeni. Aceeași bucată de pământ ne poate aduce aminte de curba unei coapse grațioase sau poate fi echivalentul unei cantități de cartofi pe metru pătrat. Ba mai mult, agricultorii consideră aceeași bucată de pamânt ca sursă de hrană vitală, dependentă major de capriciile naturii, dar și loc de tortură pe timpul lucrărilor sezoniere. Natura a intrat astfel (conceptual vorbind) într-un proces de artializare (cuvânt inventat de francezi) în care Muntele Fuji e înainte de toate cele 36 de vederi ale Muntelui Fuji de Hokusai. La fel și Muntele Saint Victoire din picturile lui Cézanne. Cu alte cuvinte, azi se vizitează mai degrabă personaje din opere de artă decât elemente ale naturii.

Robert Murray Schafer, pentru cartea The Tuning of the World (1977), inventează termenul de peisaj sonor (soundscape) pentru a vorbi despre ecologia sonoră, care în piesele lui cu sunetele orașului Vancouver ne situează în mod paradoxal într-un raport temporal cu un teritoriu definit. În analiza pe care o face despre evoluția sonoră a orașelor de-a lungul istoriei sub forma unei arheologii sonore, Schafer menționează printre altele sunetul clopotului bisericii ca fiind înlocuit de sirenele uzinelor la începutul erei industriale. Sunetele cele mai puternice coincideau cu construcțiile cele mai înalte, care la rândul lor reprezentau puterea într-un moment al civilizației. Scăparea dintr-o formă controlabilă a acestor sunete produse de elementele civilizatorii sunt ceea ce azi numim poluare sonoră.

În final e important de menționat faptul că recuperarea memoriei sonore este strict legată de evoluția tehnologica. Fidelitatea înregistrării și redării contribuie major la felul în care natura (în complexitatea ei) este astăzi percepută.


Annea LOCKWOOD, Kazan Gorges to Tutrakan, 17’06”




Janet CARDIFF, A Large Slow River, 18’01”




SILLYCONDUCTOR, Pastorala Jr., 9’09”




Geir JENSSEN, A Yak Caravan is Coming, 4’53”




Mark GRISWOLD, Elephant Seals, 7’34”




Jon TULCHIN, Fly Swarm, 3’20”




Jon TULCHIN, Tree Creatures, 7’36”




Jon TULCHIN, __, 5’03”




Doug VAN NORT, Prelude Storm, 3’54”




Marcos FERNANDES, April Showers, 5’24"




S. ARDEN HILL, Snowfall in December, 4’48”






Sponsor: Roy & Dâmboviceanu CORCOVA

2.5.10

>>> 8-9 mai 2010, orele 13-17

Workshop de field recording
coordonator Maria Balabas
"O excursie ilegală cu trenul în Germania, finalizată cu o vizită la Poliţie şi implicaţii monstrous kafkiene pentru mine şi prietenii mei, au dus, poate, la prima mea încercare serioasă de a spune o poveste, prin înregistrări; a apărut, astfel, un colaj plin de străpungeri auditive de lumi, limbaje, personalităţi, un fel de turn Babel personal; amintirea mea cea mai adâncă dintr-un an petrecut altundeva decât acasă.

Poate aveţi un aparat de înregistrat, poate credeţi că vă preocupă sunetele din jurul vostru, posibilitatea ca oamenii să se definească auditiv prin mediul în care trăiesc, poate aţi vrea să creaţi senzaţia de cinematograf pentru urechi. Acest workshop este doar un prim pas către descoperirea urletelor sau tăcerilor nebănuite ale spaţiului în care trăim, ale luptelor sau compromisurilor personale cu vibraţia oraşului şi traducerea lor în impresii, obsesii, frustrări auditive; se urmăreşte memorizarea lor şi transformarea ulterioară într-un sens.

Eu lucrez la Radio România Cultural, unul dintre foarte puţinele locuri din România unde experimentele sonore pot fi şi difuzate. Mă găsiţi pe paginile web deja amintite. Din când în când improvizez alături de o trupă care nu-şi găseşte numele. "
Maria Balabaş

Inscriere obligatorie la sambatasonora@gmail.com, locuri limitate!

Rugam trimiteti un scurt text despre proiectul personal, mijloace tehnice disponibile, interes in field recording.
Atelierul isi propune sa dezvolte "call-ul for sound project"

Tema : Escucha Bucuresti
Durata :
maxim 10 minute

Plimbati-va cu urechile deschise, scoateti capul pe fereastra, inchideti ochii in timpul asteptatii de la semafor, mirati-va de linistea de duminica, repertoriati sunetele recurente, incercati sa le detasati pe cele rare, identificati sursa sunetelor voastre preferate, inregistrarile si apoi montati-le astfel incat sa vorbeasca despre Bucuresti, Bucurestiul vostru.
Atentie! Urechea face o ascultare selectiva, microfonul nu.


Piesele realizate în timpul workshop-ului şi în săptămâna următoare vor fi ascultate (după selecţie) la Sâmbăta sonoră din 15 mai.



Persoane interesate