5.9.13

FALS FESTIVAL 2013 @CNDB, 15-17 septembrie

























Sâmbăta Sonoră invocă conceptul de fals/rezistență la fals.

"Magia există" cu baghetă &joben. E utilă și lipsită grosolan de orice sens contemporan. Vrem să demonstrăm, fără repertoriu &partitură, că mai există încă o ureche în ureche. Capabilă să perceapă și muzica experimentală neacademică. Delirul există, este posibil gramatical. E un sistem de producție și o rețea de distribuție deschisă. Vom prezenta dovezi cantitative și calitative pe axa Tel Aviv - București - Londra. Pentru un timp și spațiu muzical real, nu delirant. Sic &sîc! 

Chiar dacă nepopulară &instituțiile muzicale sunt incapabile să o ia în serios fără argumente comerciale/patrimoniale &de status, această "muzică experimentală neacademică" - destul de ușor de recunoscut ca experimentală prin lipsa armoniei (magie, pe calendar nou) - rupe cu trecutul pentru a recunoaște fondul, noua &non-organizarea sonoră. Nimic nou aici &invocăm astfel falsul organizatoric din așa-zisul festival care chiar nu e organizat pentru profit &în turnuri de fildeș sau corporato-nostalgiste &e mai mult o platformă superspecializată pentru practicieni. Sperăm pentru muzica aceasta să facă ce știe ea mai bine: să pară problematică &în legătură cu forme de artă ale prezentului-real oricui își dă seama că ea doar pare stranie &deja anacronică tocmai pentru că oferă o imagine de sine &prea familiară &prea inspirată din viață, modernistă: mai eficient, mai dezumanizat. Dacă asta e condiția postmodernă &orice e posibil, mai e oare important să ne întrebăm unde e absolutul? &de ce compozitorii de azi mai păstrează încă legătura cu un odinioară chiar și atunci când încearcă să reinventeze totul!? Ei bine, nu aici!  

(re)Capitulăm: fenomenul de perceput e atât de sensibil încât pare fals. Nici o legatură cu trecutul nu îl va face să pară mai real. Specificul său e unul activist: pune probleme, nu oferă soluții. Nu ne permitem un festival, dar nu avem încotro. 

Avem: activiști internaționali, exponenți locali, sunete capabile să patrundă un pic mai adânc decât cele clasice, legături posibile între muzicieni și organizatori: Sâmbăta Sonoră - Café OTO - Primate Arena


Café OTO (UK) 
Poate cel mai activ loc din lume, reușind din 2008 să ofere un loc în Londra pentru muzica creativă nouă ce există în afara mainstream-ului. Invitati: Hamish Dunbar (programator), Paul Abbott (muzician).

Primate Arena (IL)
Platformă din Tel Aviv cu formă liberă pentru "experimental &out muzak" specializată în Psych, EAI, Noise, Speech/Sonic/Concrete Poetry, Avant Rock, obscurități post și pre milenare, istoria muzicii experimentale din sec. XX &alte întreprinderi aventuroase. Invitati: Eran Sachs (programator &muzician), Yoni Silver (muzician), Alex Drool (muzician). 
Invitatii Primate Arena participa in data de 15 septembrie la ora 11.00 la Sala Radio la concertul Ansamblului Hyperion (dirijat de Iancu Dumitrescu) in cadrul Festivalului Enescu, iar in ziua de 14 septembrie la concertul Steven O'Malley la Control Club.

Sillyconductor (RO)
Sound designer, field recorder și pasionat de scule defecte, Sillyconductor a compus pentru filme mute, animații, prezentări de modă din Săptămana Modei de la Berlin, Viena sau Londra, a programat sunetul la performance-uri și instalații expuse la nenumarate bienale și festivaluri din Norvegia, Spania, Germania, Italia, US, etc.
Printre chestiile mai memorabile, s-a folosit de 100 de pisici maneki-neko aurii care au aprofundat aventurile mecanice ale lui Ligeti cu metronoame, a creat Shuffler – un soft micro-pistă megarapid care folosea zeci de mii de imagini și sunete la viteze colosale, a folosit sunet de mașini care tin un ritm oarecare pentru a resampla surse orchestrale, a improvizat aerian-sonor cu un ventilator USB și o pedală de chitară, a adaptat folk suburban la piane preparate microtonal, a condus chiar și coruri de păsărele cu ajutorul unei videocamere Kinect și a dirijat un cutremur, și încă câteva alte chestii.

Dan Michiu (RO)
Instrumentist bazat in Bucuresti. Activ in grupurile Abator Industries, Loungerie II, OTTTER, Michiu/Ilicevici/Cotac, Michiu&Fierbinteanu. Preocupat de sunet si de diverse aspecte legate de improvizatie pe care le exploreaza in principal prin intermediul chitarei electrice.

Fierbinţeanu (RO)
Cristian Fierbinţeanu va interpreta la FALS FESTIVAL o suită intitulată ”The Monday Morning Rehearsal for Babydeer Liebe and Babywolf Liebe Positive Love Affair Traveling Show”. Cristian Fierbinţeanu activează în Plurabelle (www.facebook.com/plurabellemusic) şi în duo-ul pop-experimental Fierbinteanu (www.fierbinteanu.com). 

Mihai Balabaş (RO)
Mihai Balabaş este violinist cu studii înalte şi chitarist autodidact, activând deopotrivă pe scena simfonică şi pe cea underground. Este membru fondator al colectivului artistic dedicat muzicii improvizate Avant'n'Gard. Colaborează cu trupe şi artişti precum Nic Bartsch, Mircea Florian, Norzeatic, Iordache, Byron şi este membru al formaţiilor Bucium, Abis şi Trei Parale. Semnează împreună cu Maria Balabaş instalaţii sonore pentru Institutul Francez din Bucureşti, Centrul Ceh şi Festivalul de Dans Contemporan Explore 2012. A susţinut concerte în România, Marea Britanie şi Elveţia. În prezent lucrează la primul album solo.

Dyslex (RO)
Una dintre puţinele şi cele mai puternice figuri ale noise-ului românesc pare să-şi îmbrace producţiile într-o aură de mister uşor pretenţios, dar tăios de exigent. Ce trebuie ştiut înainte de toate este că Dyslex îşi alege publicul şi concertează rar.

Program:

Duminică, 15 septembrie, ora 18.00 @CNDB
Showcase made in RO cu Sillyconductor, Dyslex, Mihai Balabaş, Dan Michiu, Fierbinţeanu

Luni, 16 septembrie, ora 18.00 @Control Club (la etaj)
Londra, Tel Aviv, Bucureşti : scene de muzică experimentală; discuţie cu programatori invitaţi 

Marţi, 17 septembrie, ora 20.00 @CNDB
Concert Eran Sachs, Yoni Silver, Alex Drool (IL)
Concert Paul Abbott (UK)



Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Mărăşeşti 80-82, Bucureşti 
Control Club, Constantin Mille 4, Bucureşti

Cu sprijinul British Council, CNDB, Control Club, Corcova
 și Keep On Printing.
Parteneri media: TATAIA, feeder.ro, VICE, Zeppelin, Metropotam.ro
Director festival: Octav Avramescu


12.8.13

InnerSound International New Arts Festival #2, Bucureşti, 26-31 august



























Cea de-a 2-a ediție a Festivalului Internațional de Arte Noi InnerSound va avea loc în perioada 26 - 31 august 2013. 
Evenimentele se vor desfășura la sediul Fundației Löwendal, Bar A1, Black Box (Atelier NAG), Clubul Ţăranului, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti și Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Tema festivalului de anul acesta este Mysterium. „Cum ne îndeplinim nevoia de mister? Mai poate lumea contemporană să dezvăluie latura ascunsă, subtilă a fenomenelor și sentimentelor? Cum reușesc sunetul și imaginea să surprindă cele mai intime trăiri provocate de fapte banale sau impresionante de viață?” sunt întrebări deschise publicului curios de către Diana Rotaru și Sabina Ulubeanu, directori artistici ai InnerSound.

Dacă prima ediție își propunea o experiență nouă pentru spațiul cultural românesc (o altă perspectivă asupra muzicii contemporane culte), anul acesta se anunță a fi unul spectaculos prin ascendentul primei ediții, implicarea unui număr mult mai mare de artiști, dublarea zilelor de festival de la 3 la 6, precum și lărgirea numărului de locuri de desfășurare, unele chiar inedite.

Timp de șase zile, întreaga echipă InnerSound invită publicul să descopere misterul din spatele fiecărui eveniment, mesajul său ascuns, ascultând, văzând, simţind şi interacţionând cu magia pe care artiştii invitaţi o vor revela prin actele artistice speciale.

Harta festivalului propune un traseu situat la confluența artelor: concerte camerale, spectacole sincretice multimedia, concerte pantomimă sau art-pop, audiții de muzică electronică în camera neagră (Dark Room Auditions), expoziție de fotografie si scurtmetraje mute însoțite de muzică contemporană interpretată live.

Programul cuprinde atât lucrări instrumentale sau electronice consacrate, abordate într-o manieră caldă și neconvențională, cât și peste 100 de prime audiții absolute și premiere: noi creații muzicale, cinematografice, multimedia și fotografice aduse la viață de artiști din România, Austria, Polonia și Olanda. 

Pianista Adriana Paler-Nicolescu, actorul Mihai Bisericanu, compozitorii Marko Ciciliani,  Krzysztof Wolek, flautistul Matei Ioachimescu, violoncelista Ana Topalovic, violonista Barbara Lüneburg, grupul art-pop Controllar sunt doar câțiva dintre invitații InnerSound care, la finalul acestei veri, vă vor transmite energie, dinamism și vă vor provoca bucuria subtilă a introspecției.

Astfel, pentru al doilea an consecutiv, InnerSound International New Arts Festival aduce în atenția vieții culturale bucureștene  efervescența scenei artistice contemporane internaționale, fiind în același timp și o platformă de promovare pentru cei mai talentați  tineri compozitori, instrumentiști, regizori, fotografi și artiști vizuali români ai prezentului.

Programul și spațiile de desfășurare ale fiecărei zile sunt detaliate pe site-ul festivalului: www.innersoundfestival.webs.com/program și pe pagina de Facebook dedicată: www.facebook.com/InnerSound.Bucharest. Tot aici veți găsi biografiile artiștilor și modalitățile de achiziționare a biletelor. 

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Postei Romane semnalizate Bilete.ro, precum şi în reţeaua Germanos şi Inmedio. 

InnerSound New Arts Festival este organizat de Asociația Opus, în parteneriat cu Fundaţia Löwendal, Muzeul Național al Țăranului Român, Clubul Țăranului, Universitatea Națională de Muzică din București, Bar A1 și Asociația Ephemair.

Evenimentul este susținut de Raiffeisen Bank și sprijinit de Grolsch, Noumax, All Deco și Electra.  
Partenerii acestei ediții sunt: Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez, Ambasada Olandei la București, Fundația Löwendal, Universitatea Națională de Muzică din București, Centrul de Muzică Electronică și Multimedia, Muzeul Național al Țăranului Român, Clubul Țăranului, Asociația Ephemair, Bar A1, Rembrandt, Van Gogh, KOTKI Visuals, Galeria Aiurart, Asociația Art&Co, Brigada de Voluntari, Centrul de Cercetare Alternativă, Bilete.ro.

Parteneri media: Radio Guerilla, Cocor Media Channel, Cărturești, www.mixtopia.ro, ȘapteSeri, Revista Accente, Revista Zeppelin, Revista TATAIA, SUB25, VICE, Revista Arta, Observator Cultural, Ziarul Ring, IGLOO, Liternet.ro, Modernism, ArtClue.net, Revista Cultura, OnlineGallery, WebCultura, Oitzarisme.ro, LoveIssue.ro, WebPr, SensoTV, Anyplace.ro, Getlokal.ro, HotNews, HipMag.ro, Urban.ro, Ziarul Alb, GingerGroup, TvCity.ro, Revista TONICA, B365, CooperativaUrbana.ro, Art Act Magazine, Veioza Arte.ro, DacicCool, Revista de Povestiri, Port.ro, Sâmbăta Sonoră, Experimental biennial, InParc.ro, SuneteSubSubsol.ro, BeUnderground.ro, Metropotam, BuBu Bookinghouse and events, Revista Atelierul, Vernisaje.com, Feeder.ro, Atelier 030202, Contemporania, România Pozitivă, CIMRO, Centruldepresă.ro.

***
Asociația OPUS (reprezentată prin Cătălin Crețu - Președinte) este o organizație non-guvernamentală, non-profit, înființată în anul 2000 de un grup de absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București. Membrii săi – compozitori și muzicologi – s-au evidențiat ca fiind un grup remarcabil, cu numeroase inițiative în domeniul muzical.  Au publicat un jurnal de muzicologie (o premieră pentru Universitatea Națională de Muzică), precum și alte publicații muzicale (dicționare, note de program, etc.), au organizat concerte pentru studenți și profesori, și au venit cu ideea de a crea o structură organizată, care să implementeze toate aceste activități și inițiative.  De-a lungul anilor, membrii organizației și-au dezvoltat experiența prin programe doctorale, masterate, burse (în România, Germania, Franța, Finlanda).  Toate acestea au contribuit la dorința de a-și lărgi aria de activități (și, implicit, a Asociației), în sensul creării de programe interdisciplinare, care aduc laolaltă muzică, dans, arte vizuale, teatru de păpusi, literatură, etc. și prin colaborarea cu parteneri externi.
.

17.6.13

Pianosaurus by Sillyconductor @ Fête de la musique / IFB, 22 iunie


























Fête de la musique la Institut Francais
Dacia 77, Bucuresti


SÂMBĂTA SONORĂ îl invită pe Sillyconductor să performeze cea mai nouă invenţie a sa, Pianosaurus, în premieră bucureşteană.

Pianodisastrous (numită și Pianosaurus) este o platformă multinstrumentală de tip surround care investighează posibilitățile unui soft de a prepara un pian sau un număr infinit de piane printr-o anteprogramare extensivă. Cu ajutorul unui controller simplu, Pianodisastrous oferă căi rapide sau mai intricate de manipulare a volumului, lungimii, timbrului, tonalității, vitezei, octavei, schimbând instantaneu moduri tonale sau creând pe loc unele noi, etc. Aplicații avantajoase pentru improvizatori prin oscilarea permanentă între ritm sau ton și o rată sprintenă de trecere de la 20 BPM la 999 în mai puțin de 0.3 secunde, Pianodisastrous permite crearea unui material sonor bogat pentru drone sau un pizzicato ultra rapid, acestea putând fi distribuite pe un număr infinit de canale surround și instrumente. Pianodisastrous este potrivit pentru a interpreta compoziții la două maini și 8 piane, cel mai adesea cu înclinații spre stiluri ritmice, minimaliste și repetitive.

Sound designer, field recorder și pasionat de scule defecte, Sillyconductor a compus pentru filme mute, animații, prezentări de modă din Săptămana Modei de la Berlin, Viena sau Londra, a programat sunetul la performance-uri și instalații expuse la nenumarate bienale și festivaluri din Norvegia, Spania, Germania, Italia, US, etc.
Printre chestiile mai memorabile, s-a folosit de 100 de pisici maneki-neko aurii care au aprofundat aventurile mecanice ale lui Ligeti cu metronoame, a creat Shuffler – un soft micro-pistă megarapid care folosea zeci de mii de imagini și sunete la viteze colosale, a folosit sunet de mașini care tin un ritm oarecare pentru a resampla surse orchestrale, a improvizat aerian-sonor cu un ventilator USB și o pedală de chitară, a adaptat folk suburban la piane preparate microtonal, a condus chiar și coruri de păsărele cu ajutorul unei videocamere Kinect și a dirijat un cutremur, și încă câteva alte chestii.


Parteneri Institut Francais:
Ambassade de France, BRD, Apa Nova, Renault, Orange, Dacia, Carrefour, Mazars
Parteneri media Institut Francais: RFI, Bewhere

Parteneri Sâmbăta sonoră:
Centrul National al Dansului Bucuresti, Keep On Printing, Corcova
Parteneri media Sâmbăta sonoră: Tataia, modernism.ro, metropotam.ro

Reich & Volans by Ansamblul Propuls, dirijat de Alexandru Solonaru, 9 iunie


22.5.13

Raffaella della Olga şi Guy Marc Hinant/Sub Rosa @ MNAC, 23 mai



























În cadrul expoziţiei Lettrists, Isou & Co. 
Curator: François Letaillieur, coordonare generală: Ruxandra Balaci, Director Artistic MNAC 
15.03-03.06.2013


So What Do I Do with My Money? 
Raffaella della Olga, performance/instalaţie/drink 


So What Do I Do With My Money? este un performance în care Raffaella della Olga transformă sintagmele criptice folosite de agenţiile de rating globale în cifre şi litere (o referinţă subtilă la Letrism). Ea recrează ironic vulnerabilitatea sănătăţii economiei în poeme vizuale despre criză.

--------

What’s in a label: Sub Rosa présente le Lettrisme... 
Guy-Marc Hinant / Sub Rosa, conferinţă & sesiune de ascultare


What's in a label: Sub Rosa présente le Lettrisme…
Joi, Sâmbăta sonoră miroase a vocaţie experimentală sonor-vizual-"independent". O parafrazăm pe Julieta pentru a luă cu asalt o doză rară de audiţie, întâlnire şi mixaj de idei în cadrul expoziţiei Isou, Lettrists & Co. 
De la gramofon la cd, cam 100 de ani. De la Krapp's Last Tapes (piesa lui Samuel Beckett despre arhivarea personală a vocii prin nouă tehnologie a benzilor magnetice) la psychoacustic masking codecs (algoritmul pentru MP3uri cu care ne facem colecţiile de sunete din calculatoare), marca măiestriei vocii stăpânului (vezi motto casa de discuri Victor) s-a dezînregistrat, deznormativizat, argotizat. Letrismul a intuit toate acestea prin artizanul său Isidore Isou, ca din întâmplare sosit la Paris din Botoşani… 
Deci joi, Sâmbăta sonoră cu Guy Marc Hinant / Sub Rosa despre estetici, tehnologii şi comerţ, parcurgând invers antologii [de la anthos "floare" + logia "colecţie, a colecţionă" din greacă], de la poezie sonoră la muzică electronică.

Titlul sesiunii face referinţă la versul What's in a name? that which we call a rose / By any other name would smell… din Romeo şi Julieta de W. Shakespeare şi la Maurice Lemaître présente le Lettrisme, primul disc de poezie letristă.

-----------------------------------------------------------------------------------

Raffaella Della Olga s-a născut în Bergamo, Italia în 1967. Trăieşte şi lucrează la Paris. 
A absolvit Accademia di Belle Arti – Brera, Milano în 2003. 
Expoziţii personale includ: MetaOdisseo, Treignac Projet – Sam Basu, Treignac (2011), Un Coup de Dés jamais n’abolira le Hasard – Constellation, text R. Malašauskas, N.O. Gallery, Milano (2010), D102D, text Franco Raggi, N.O. Gallery, Milano (2007). O 06756, A+M bookstore, Milano (2007).
Expoziţii de grup includ: OuUnPo Japan: A curatorial project by OuUnPo. Coordinated by Per Hüttner ,Samon Takahashi. 360° Gallery, Tokyo and Zou-No-Hana, Yokohama. (performance), 2013, 
Une exposition parlée : reading of “Une Exposition à être lue” - Volume 4 (1-2-1), Jeu de Paume, Paris (2013), An exhibition happening everywhere, at all times, with everyone, curator Mathieu Copeland, MoMA, New York (2013), A Spoken Word Exhibition, Suite for Exhibition(s) and Publication(s), first movement. Satellite 6, Jeu de Paume, Paris. A proposal by Mathieu Copeland (2013).

Guy Marc Hinant este cineast, teoretician şi fondator al label-ului independent Sub Rosa, specializat în muzică electronică, documente de avangardă şi începuturile muzicii electronice. 
Este curatorul seriei An Anthology of Noise and Electronic Music. 
Guy Marc Hinant scrie despre muzică, zgomot, estetică şi ascultare. Unele dintre textele sale teoretice au fost publicate de Editions de l'Heure şi reviste internaţionale cum ar fi Leonardo Music Journal (San Francisco), Luna-Park (Paris), Lapin (L'Association, Paris) şi multe altele. 
Trăieşte şi lucrează la Bruxelles cu autoarea şi pictoriţa Dominique Goblet (apare în cărţile ei cu numele GM). 
În 2000 fondează OME (Observatorul de Muzică Electronică) împreună cu Dominique Lohlé. Ei crează şi dirijează o serie de documentare despre arta de a asculta, prin intermediarul portretelor de compozitori de avangardă de după Al Doilea Război Mondial, ajungând azi la o producţie de 15 filme. 

Sub Rosa este un label (casă de discuri) din Bruxelles înfiinţat la sfârşitul anilor ’80. La mijlocul anilor ’90 Sub Rosa îşi extinde catalogul prin publicarea de muzică electronică, realizând sub direcţia lui Guy Marc Hinant monumentala arhivă în 7 volume An anthology of noise and electronic music, proaspăt finalizată. 
Sub Rosa lansează materiale de arhivă în jurul celor mai interesante figuri ale avangardei secolului XX, cum ar fi Marcel Duchamp, William Burroughs, James Joyce şi Kurt Schwitters. În paralel, Sub Rosa a publicat lucrări ale unor importanţi compozitori de muzică electronică (Luc Ferrari, Henri Pousseur, Tod Dockstader, Nam June Paik...) şi muzică tradiţională din întreaga lume (o antologie a muzicii inuite, Maeştrii Muzicii din Joujouka, cântăreţul Ben Baruch, muzică tibetană şi butaneză înregistrată de John Levy, etc.). 
Dirijat de Guy Marc Hinant şi Frédéric Walheer, Sub Rosa a publicat peste 350 de albume. 
Label-ul şi-a luat numele de la expresia latină sub rosa, tradusă literal "sub trandafir", sens figurativ de furtiv sau secret.

www.subrosa.net

Cu sprijinul: Amicii MNAC
Parteneri media MNAC: Igloo, Zeppelin, Sapte Seri, feeder.ro, Radio France Internationale
Sâmbăta sonoră multumeste partenerilor: Delegation Wallonie-Bruxelles, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Keep on Printing, Corcova 

Parteneri media Sâmbăta sonoră: Modernism.ro, RFI, Liternet, WebPr.ro, HipMag.ro, ArtClue, Neaparat.ro, Tataia, Freshgoodminimal.ro

17.5.13

Sillyconductor @ tranzit.ro/Iasi, 18 mai

New and Old Sounds: rec/mix/make and speak them all

Începând cu luna mai a acestui an, Tranzit.ro/ Iaşi vă invită la o serie de evenimente concepute şi coordonate de  Anamaria Pravicencu. Împreună cu această serie tranzit.ro/ iaşi încearcă să conecteze o gamă mai largă de manifestări ale culturii contemporane. Mai jos puteţi găsi câteva detalii despre întregul program, precum şi despre evenimentul de mîine seară, aşa cum le-a văzut Anamaria.

“Un aperçu esențial și sublimat al peisajului sonor românesc, așa cum l-a ascultat Sâmbăta sonoră în ultimii ani la București, acompaniat de prezențe internaționale menite să vă dea chef de lucru. Pentru următoarele câteva luni vi s-au pregătit 4 sesiuni de performance, conferințe, prezentări, workshop-uri și chiar un concurs, ce îi vor avea ca invitați pe Sillyconductor (RO), Guy-Marc Hinant / Sub Rosa (BE), Paul Popescu / Modulab (RO), Maria Balabaș (RO) și proiectul european Sounds of Europe. Un program coordonat de Anamaria Pravicencu de la Sâmbăta Sonoră / Jumătatea plină.” Anamaria Pravicencu



Sillyconductor


Pianodisastrous (numită și Pianosaurus) este o platformă multinstrumentală de tip surround care investighează posibilitățile unui soft de a prepara un pian sau un număr infinit de piane printr-o anteprogramare extensivă. Cu ajutorul unui controller simplu, Pianodisastrous oferă căi rapide sau mai intricate de manipulare a volumului, lungimii, timbrului, tonalității, vitezei, octavei, schimbând instantaneu moduri tonale sau creând pe loc unele noi, etc. Aplicații avantajoase pentru improvizatori prin oscilarea permanentă între ritm sau ton și o rată sprintenă de trecere de la 20 BPM la 999 în mai puțin de 0.3 secunde, Pianodisastrous permite crearea unui material sonor bogat pentru drone sau un pizzicato ultra rapid, acestea putând fi distribuite pe un număr infinit de canale surround și instrumente. Pianodisastrous este potrivit pentru a interpreta compoziții la două maini și 8 piane, cel mai adesea cu înclinații spre stiluri ritmice, minimaliste și repetitive.” Sillyconductor


Sound designer, field recorder și pasionat de scule defecte, Sillyconductor a compus pentru filme mute, animații, prezentări de modă din Săptămana Modei de la Berlin, Viena sau Londra, a programat sunetul la performance-uri și instalații expuse la nenumarate bienale și festivaluri din Norvegia, Spania, Germania, Italia, US, etc.
Printre chestiile mai memorabile, s-a folosit de 100 de pisici maneki-neko aurii care au aprofundat aventurile mecanice ale lui Ligeti cu metronoame, a creat Shuffler – un soft micro-pistă megarapid care folosea zeci de mii de imagini și sunete la viteze colosale, a folosit sunet de mașini care tin un ritm oarecare pentru a resampla surse orchestrale, a improvizat aerian-sonor cu un ventilator USB și o pedală de chitară, a adaptat folk suburban la piane preparate microtonal, a condus chiar și coruri de păsărele cu ajutorul unei videocamere Kinect și a dirijat un cutremur, și încă câteva alte chestii.


tranzit.ro/ Iași , S.C.IASITEX.S.A tower building, 7th floor B-dul Primăverii, nr. 2 700189, Iaşi

16.5.13

Fierbinteanu @ CNDB, joi 16 mai












Cu ocazia deschiderii noului spatiu al Centrului National al Dansului Bucuresti in strada Marasesti nr. 80-82, Sambata sonora sprijina lansarea CD-ului Silence As Beauty de Fierbinteanu, produs de Local Records, si va invita la performance.

Programul va fi urmat de concertele Karpov not Kasparov si Plurabelle & Fierbinteanu  incepand cu ora 21.

15.1.13

DYSLEX @ Art's Birthday, 17 ianuarie 2013


Radio Romania Cultural se alatura celebrarii internationale a celei de-a 1.000.050-a aniversari a zilei de nastere a artei.

Petrecerea de Ziua de Nastere a Artei este un eveniment organizat in memoria artistului fluxus Robert Filliou care a declarat, la data de 17 ianuarie 1963, ca Arta s-a nascut exact cu 1.000.000 de ani in urma cand cineva a aruncat un burete uscat intr-o galeata cu apa. 10 ani mai tarziu a fost celebrata cea de-a 1.000.010 aniversare la Neue Galerie, din Aachen.
Ziua de Nastere a Artei nu a devenit niciodata un eveniment formal, dar intotdeauna s-a bazat pe colaborarea dintre artisti. Fiecare spatiu sau entitate participanta organizeaza propria sa petrecere – in spatii restranse sau in muzee, galerii de arta, studiouri radio. Singura conditie e ca fiecare grup sa poata oferi si trimite cadouri pentru Arta, aceasta fiind posibil la scara globala si datorita conexiunii la Internet, retea utilizata din 1994 pentru comunicare si organizare.

Inventia lui Filliou – aceasta zi de nastere a artei – este deopotriva absurda si plina de umor, intr-o traditie tipica miscarii Fluxus. Celebrarea globala a artei a incercat sa fie mereu amuzanta, omagiind totodata visul lui Robert Filliou asupra unei Retele Eterne (The Eternal Network).

Pentru acest eveniment international, grupul Ars Acustica, afiliat EBU, a conceput un mod specific de a organiza contributiile membrilor si invitatiilor gruparii, sub ideea de cadouri sonore. Acestea pot fi ascultate live in seara de 17 ianuarie pe site-ul http://artsbirthday.ebu.ch/.

Radio Romania Cultural l-a invitat pe Dslx, poate singurul muzician roman afiliat curentului noise, pentru un performance live care se va desfasura in Studioul 15 al Societatii Romane de Radiodifuziune. In timpul noptii, un grup restrans de artisti il vor asista pe Dslx pe parcursul transmisiunii, o premiera pentru Romania. Evenimentul va fi documentat audio si video, urmand a fi difuzat in cadrul emisiunii Generatia Sonora realizate de Maria Balabas, din 22 ianuarie.

"Probabil cel mai productiv muzician noise din Romania, Dslx creaza peisaje sonore dure ca sonoritate sau ambiental experimentale. Arsenalul sau artistic cuprinde instrumente construite chiar de el insusi, papusi modificate, microfoane de contact menite sa captureze fiecare vibratie a mediului in care isi desfasoara concertul. ” comenteaza Stefan Tiron, iar site-ul Easterndaze.net completeaza descrierea "Dslx is immersed in pure noise". Pe parcursul vremii, Dslx a fost invitat sa participe la festivaluri in Romania, Ungaria si Polonia si a lucrat la un numar considerabil de albume, fara a lansa vreunul. Este un artist introvertit, foarte atent la publicul catre care isi indreapta creatia sonora, cu o estetica personala clar conturata asupra sunetului. Dslx nu face o cariera, dar incet isi creaza propria nisa in habitatul cultural romanesc.

www.myspace.com/dyslex

Evenimentul este organizat in colaborare cu Sambata Sonora.


Fotografii din studioul Radio Difuziunii Romane realizate de Sorin Nainer.

 


Persoane interesate