Diana Rotaru & Sabina Ulubeanu, concert
26 octombrie, ora 20
Teatrul Apollo 111, Ion Brezoianu 23-25, București
O SÂMBĂTĂ SONORĂ dedicată femeilor compozitoare din noua generație este o SÂMBĂTĂ SONORĂ creată din admirație, iubire și încredere în viitor.
Diana Rotaru
Lut (2017) pentru două violoncele
Meander (2008) pentru clarinet solo
Amoris Chaccone (2015, revizuită în 2017), partea a II-a din Red Hot, pentru clarinet, vioară, violoncel şi pian
Solomonarul (2018) pentru flaut (înregistrare) – interpretează Mario Caroli
Verde (2015/2017) pentru clarinet, vioară, violoncel şi pian
Sabina Ulubeanu
Vers le ciel (2002) pentru violoncel solo
Sheroes (2018) pentru cvartet de coarde (înregistrare) – interpretează cvartetul Arcadia
Cadenza lirica (2004) pentru vioară solo
Candy Crush 1852 (2018) pentru clarinet, vioară, violoncel şi pian
Interpreți :
SonoMania & Duo Cello Jaya
Mihai Pintenaru, clarinet
Raluca Stratulat, vioară
Ella Bokor, violoncel
Mircea Marian, violoncel
Andrei Petrache, pian
Diana Rotaru, pian
*
DIANA ROTARU
Unul dintre cei mai activi tineri compozitori români, Diana Rotaru (n. 1981, Bucureşti) a scris de la muzică de cameră şi orchestrală la muzică pentru spectacole multimedia sau de dans, muzică de scurtmetraj şi operă de cameră. Creaţia sa explorează direcţii expresive diferite, precum hypnagogia şi estetica pre-onirică, psihologia feminină, folclorul imaginar şi narativitatea muzicală sau umorul.
În ultimii ani a fost implicată în promovarea muzicii noi în România, în calitate de director artistic al ansamblului SonoMania şi de coordonator principal al Centrului de Informare Muzicală din România (CIMRO). În prezent este lector universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Diana Rotaru a studiat compoziţia cu Ştefan Niculescu şi Dan Dediu la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (2000-2005) şi cu Frédéric Durieux la Conservatorul Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris (Erasmus, 2005-2006). A participat totodată la diverse cursuri de specializare precum Acanthes (Metz, Franţa - 2008), Voix Nouvelles (Royaumont, Franţa - 2002 şi 2006), Seminarul Bartok (Szombathely, Ungaria - 2003) sau ICon Arts (Breaza / Cisnădie), lucrând astfel cu Salvatore Sciarrino, Brian Ferneyhough, Michael Jarrell, François Paris, Jonathan Harvey şi alţii. Este deţinătoarea mai multor premii importante printre care Premiul George Enescu al Academiei Române pentru anul 2008, ISCM-IAMIC Young Composer Award (Vilnius, 2008), Takefu International Music Festival Prize (ex-aequo, Takefu, 2009), Premiul de Excelenţă pentru Tineri Compozitori acordat de Uniunea Naţională a Patronatului Român (Bucureşti, 2007), Marele Premiu Prometheus Opera Prima, acordat de Fundaţia Anonimul (2005), Premiul I ex-aequo la Concursul Internaţional de Compoziţie George Enescu (lucrare de orchestră – “Corale şi Cutii Muzicale”, 2005 şi lucrare camerală – “Halucinaţii Gotice”, 2003) sau Irino Prize (Japonia, 2004). Alături de ansamblul SonoMania, a fost nominalizată în 2016 la Premiul Matei Brâncoveanu pentru muzică experimentală (acordat de Fundaţia Alexandrion).
I-au fost acordate rezidenţe de creaţie la Cité des Arts din Paris (bursa George Enescu, ICR 2007), Villa Sträuli din Winterthur (2011 – două concerte portret susţinute de ansamblul TaG) şi Viena (2015, cu o bursă acordată de Austrian Federal Chancellery şi KulturKontakt).
www.dianarotaru.com
SABINA ULUBEANU
Sabina Ulubeanu (n. 1979, București) este una dintre personalitățile artistice complexe ale generației sale, cu o activitate extinsă, de la compoziție la fotografie, muzicologie sau performance experimental. Conceptual, este interesată de problemele timpului, spațiului și memoriei, elemente ce unesc muzica și fotografia în creația sa.
A studiat compoziția la București și Oldenburg cu Tiberiu Olah, Doina Rotaru și Violeta Dinescu, iar în anul 2011, sub îndrumarea prof. univ. dr. Octavian Nemescu, a devenit doctor în muzică cu teza „Funcția memoriei in construcția timpului muzical”, subiect ce reprezintă manifestul artistic al compozitoarei. Este membră a Uniunii Compozitorilor din România. Lucrările sale au fost interpretate în România, Europa și SUA, iar fotografiile sale au fost expuse la festivaluri importante europene.
În prezent, Sabina este director artistic și co-fondator al InnerSound New Arts Festival, singurul festival din România ce pune muzica contemporană și clasică în relație cu artele vizuale, multimedia și filmul mut contemporan. Din 2013 este critic muzical partener al website-ului Festivalului Internațional George Enescu, precum și speaker la diverse evenimente cum ar fi: PR Beta Timișoara (2017), Mastering the Music Bussines (iulie 2017), Aspen Ideas Sibiu (2016), TEDx (Cambridge School Of Bucharest 2015), Pecha Kucha (2012) etc.
*
Eveniment dedicat ciclistei italiene Alfonsina Strada (1891-1959)
Alfonsina Strada este singura femeie care a concurat într-unul dintre cele 3 Mari Tururi, respectiv la Giro d’Italia în 1924, unde a putut participa pentru că la încriere organizatorii au crezut că e bărbat. Ulterior regulamentul a precizat clar că femeile nu sunt acceptate în acest tip de competiție. În 1911, Alfonsina Strada a bătut în Italia recordul de viteză pentru femei, record ce a rămas de referință timp de 26 ani. Ea a concurat pe o bicicletă fără viteze ce cântărea 20 kg. Campioana multiplă Marianne Vos concurează astăzi pe o bicicletă de 7.7 kg și 10 viteze.
Mersul pe bicicletă a fost un agent major în emanciparea femeilor la sfârșitul secolului XIX, însă reacția populară împotriva femeilor care și-au „permis” această libertate a fost rapidă și feroce. Femeile bicicliste au fost tratate ca niște maimuțe acrobate la circ sau pradă binemeritată pentru apropourile sexuale ale bărbaților deoarece ieșeau astfel în evidență în spațiul public. Femeile bicicliste au fost acuzate că mersul pe bicicletă e doar plăcerea lascivă provocată de vibrațiile șeii…
Strada s-a luptat cu dubla hegemonie a bisericii catolice și a regimului fascist care a discriminat femeile atlete a căror „misiune fundamentală” era, desigur, maternitatea. Ciclistele din ziua de azi participă la un sport care rămâne, poate iremediabil, dedicat bărbaților. Cu excepția tenisului și golfului, sporturile pentru femei continuă să fie sub-finanțate și sub-promovate.
Fotografie de autor necunoscut.
*
Sâmbăta Sonoră este un program organizat de Asociația Jumătatea plină și cofinanțat în perioada iunie-noiembrie 2018 de Administrația Fondului Cultural Național.
3.10.18
Maria Balabaș + Carsten Seiffarth (DE), 10/10
MARe - Muzeul de Artă Recentă
Bulevardul Primăverii 15, București
MARe - Muzeul de Artă Recentă se deschide pentru public în data de 9 octombrie, iar pe 10 octombrie găzduiește primul eveniment sonor în spațiul de audiție al muzeului, un auditorium cu acustică și sonorizare excepționale.
Pentru acestă ocazie SÂMBĂTA SONORĂ propune un performance vocal al Mariei Balabaș, acompaniată de electronice semnate de Mihai Balabaș, și o conferință despre sound art și instalație sonoră în Germania cu Carsten Seiffarth, fondatorul și directorul artistic al galeriei de sound art singuhr – hoergalerie.
Precizare: număr de locuri limitat!!!
Voiceover, Maria Balabaș, performance
„Am creat acest performance din nevoia de a mă aduna. Senzaţia ultimilor ani a fost aceea că şi eu şi vocea mea trăim într-o stare de separare sau fragmentare. Din ce în ce mai mult deveneam conştientă de o fractură existentă între mine şi realitatea înconjurătoare, între gânduri şi fapte, între felul cum îmi aminteam că vorbeam sau că îmi sună vocea şi ceea ce transmiteam în exterior către ceilalţi. Aşa a apărut nevoia unui spaţiu în care să creez senzaţia unei coerenţe personale, iar aceasta să aducă împreună cu sine o stare de inocenţă. Ca instrument am ales vocea, tocmai pentru că simţeam că mă înstrăinasem de ea. Devenise vehiculul fricilor, mai mult decât al liniştirii mele. Cum pot să mă regăsesc din nou în vocea mea? Cum pot să fiu împreună cu mine? Am lucrat cu straturi de înregistrări suprapuse, cu câteva cuvinte, cu o vagă amintire literară. Doar voce.”
Maria Balabaș este creatoarea emisiunii Dimineața crossover de la Radio România Cultural şi a generat, pe parcursul timpului, diverse proiecte dedicate noilor forme de creaţie radiofonică (Generaţia sonoră, Aceasta nu este artă etc.). A fost nominalizată la Prix Europe şi Prix Italia pentru documentare radio, seleționată la Grand Prix Nova pentru o piesă sonoră și a primit premiul Semi Silent pentru inovaţie sonoră. A iniţiat grupurile muzicale Avant’n’Gard și Soare Staniol, care se inspiră din tehnici de improvizaţie, muzică electronică şi surse sonore neconvenţionale. Ca artist solo crează instalaţii şi piese narative bazate pe înregistrări de teren, înregistrări de arhivă sau alte forme de memoriei auditivă. A scris o carte. Lucrează la un scenariu de lung-metraj. ETC.
Mihai Balabaş este violonist şi chitarist, cântă în trupele Trei Parale, Bucium şi Tony Baboon, iar pentru Soare Staniol compune atmosfere sonore. A colaborat cu Maria în multe proiecte sonore.
*
Conferință / prezentare
Carsten Seiffarth este fondatorul și directorul artistic al galeriei de sound art singuhr – hoergalerie. Născut în 1963, Carsten a studiat muzica orchestrală, muzicologie și sociologie la Weimar și Berlin. Produce evenimente de muzică contemporană și sound art din 1991. Între 2005 și 2007 a fost unul dintre directorii artistici ai laboratorului de media art TESLA Berlin. Carsten Seiffarth a creat în 1996 singuhr – hoergalerie, singura galerie de sound art din Germania, devenită azi un reper în domeniul instalației sonore cu peste 70 de expoziții personale germane sau internaționale.
În ultimii ani a fost curator invitat pentru numeroase galerii și muzee. Din 2010 este curator și director al Bonn Hoeren, un proiect de sound art urban din Bonn, iar din 2011 este directorul artistic al programului Sound Exchange – Enclaves of Experimental Music Culture in Central Eastern Europe. Contribuie regulat în cadrul proiectului despre arhitectură și sunet Tuned City și a editat mai multe cărți: Singuhr 1996-2006; Tesla 2005-2007; Sam Auinger: A Hearing Perspective; Paul DeMarinis: Buried in Noise; Gordon Monahan: Seeing Sound.
*
Eveniment dedicat gimnastei Sonia Iovan-Inovan, prima medaliată olimpică din gimnastica românească
Sonia Iovan-Inovan (născută în 1935, Cluj) este o gimnastă română, dublu laureată cu bronz olimpic la Melbourne 1956 și Roma 1960, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale și multiplu medaliată cu argint (pe echipe) și cu bronz (în probele individuale pe aparate) la Campionatele Europene.
Fotografie de autor necunoscut.
*Eveniment sprijinit de Goethe Institut, MARe și Revista Zeppelin.
Sâmbăta Sonoră este un program organizat de Asociația Jumătatea plină și cofinanțat în perioada iunie-noiembrie 2018 de Administrația Fondului Cultural Național.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)