22.5.13

Raffaella della Olga şi Guy Marc Hinant/Sub Rosa @ MNAC, 23 mai



























În cadrul expoziţiei Lettrists, Isou & Co. 
Curator: François Letaillieur, coordonare generală: Ruxandra Balaci, Director Artistic MNAC 
15.03-03.06.2013


So What Do I Do with My Money? 
Raffaella della Olga, performance/instalaţie/drink 


So What Do I Do With My Money? este un performance în care Raffaella della Olga transformă sintagmele criptice folosite de agenţiile de rating globale în cifre şi litere (o referinţă subtilă la Letrism). Ea recrează ironic vulnerabilitatea sănătăţii economiei în poeme vizuale despre criză.

--------

What’s in a label: Sub Rosa présente le Lettrisme... 
Guy-Marc Hinant / Sub Rosa, conferinţă & sesiune de ascultare


What's in a label: Sub Rosa présente le Lettrisme…
Joi, Sâmbăta sonoră miroase a vocaţie experimentală sonor-vizual-"independent". O parafrazăm pe Julieta pentru a luă cu asalt o doză rară de audiţie, întâlnire şi mixaj de idei în cadrul expoziţiei Isou, Lettrists & Co. 
De la gramofon la cd, cam 100 de ani. De la Krapp's Last Tapes (piesa lui Samuel Beckett despre arhivarea personală a vocii prin nouă tehnologie a benzilor magnetice) la psychoacustic masking codecs (algoritmul pentru MP3uri cu care ne facem colecţiile de sunete din calculatoare), marca măiestriei vocii stăpânului (vezi motto casa de discuri Victor) s-a dezînregistrat, deznormativizat, argotizat. Letrismul a intuit toate acestea prin artizanul său Isidore Isou, ca din întâmplare sosit la Paris din Botoşani… 
Deci joi, Sâmbăta sonoră cu Guy Marc Hinant / Sub Rosa despre estetici, tehnologii şi comerţ, parcurgând invers antologii [de la anthos "floare" + logia "colecţie, a colecţionă" din greacă], de la poezie sonoră la muzică electronică.

Titlul sesiunii face referinţă la versul What's in a name? that which we call a rose / By any other name would smell… din Romeo şi Julieta de W. Shakespeare şi la Maurice Lemaître présente le Lettrisme, primul disc de poezie letristă.

-----------------------------------------------------------------------------------

Raffaella Della Olga s-a născut în Bergamo, Italia în 1967. Trăieşte şi lucrează la Paris. 
A absolvit Accademia di Belle Arti – Brera, Milano în 2003. 
Expoziţii personale includ: MetaOdisseo, Treignac Projet – Sam Basu, Treignac (2011), Un Coup de Dés jamais n’abolira le Hasard – Constellation, text R. Malašauskas, N.O. Gallery, Milano (2010), D102D, text Franco Raggi, N.O. Gallery, Milano (2007). O 06756, A+M bookstore, Milano (2007).
Expoziţii de grup includ: OuUnPo Japan: A curatorial project by OuUnPo. Coordinated by Per Hüttner ,Samon Takahashi. 360° Gallery, Tokyo and Zou-No-Hana, Yokohama. (performance), 2013, 
Une exposition parlée : reading of “Une Exposition à être lue” - Volume 4 (1-2-1), Jeu de Paume, Paris (2013), An exhibition happening everywhere, at all times, with everyone, curator Mathieu Copeland, MoMA, New York (2013), A Spoken Word Exhibition, Suite for Exhibition(s) and Publication(s), first movement. Satellite 6, Jeu de Paume, Paris. A proposal by Mathieu Copeland (2013).

Guy Marc Hinant este cineast, teoretician şi fondator al label-ului independent Sub Rosa, specializat în muzică electronică, documente de avangardă şi începuturile muzicii electronice. 
Este curatorul seriei An Anthology of Noise and Electronic Music. 
Guy Marc Hinant scrie despre muzică, zgomot, estetică şi ascultare. Unele dintre textele sale teoretice au fost publicate de Editions de l'Heure şi reviste internaţionale cum ar fi Leonardo Music Journal (San Francisco), Luna-Park (Paris), Lapin (L'Association, Paris) şi multe altele. 
Trăieşte şi lucrează la Bruxelles cu autoarea şi pictoriţa Dominique Goblet (apare în cărţile ei cu numele GM). 
În 2000 fondează OME (Observatorul de Muzică Electronică) împreună cu Dominique Lohlé. Ei crează şi dirijează o serie de documentare despre arta de a asculta, prin intermediarul portretelor de compozitori de avangardă de după Al Doilea Război Mondial, ajungând azi la o producţie de 15 filme. 

Sub Rosa este un label (casă de discuri) din Bruxelles înfiinţat la sfârşitul anilor ’80. La mijlocul anilor ’90 Sub Rosa îşi extinde catalogul prin publicarea de muzică electronică, realizând sub direcţia lui Guy Marc Hinant monumentala arhivă în 7 volume An anthology of noise and electronic music, proaspăt finalizată. 
Sub Rosa lansează materiale de arhivă în jurul celor mai interesante figuri ale avangardei secolului XX, cum ar fi Marcel Duchamp, William Burroughs, James Joyce şi Kurt Schwitters. În paralel, Sub Rosa a publicat lucrări ale unor importanţi compozitori de muzică electronică (Luc Ferrari, Henri Pousseur, Tod Dockstader, Nam June Paik...) şi muzică tradiţională din întreaga lume (o antologie a muzicii inuite, Maeştrii Muzicii din Joujouka, cântăreţul Ben Baruch, muzică tibetană şi butaneză înregistrată de John Levy, etc.). 
Dirijat de Guy Marc Hinant şi Frédéric Walheer, Sub Rosa a publicat peste 350 de albume. 
Label-ul şi-a luat numele de la expresia latină sub rosa, tradusă literal "sub trandafir", sens figurativ de furtiv sau secret.

www.subrosa.net

Cu sprijinul: Amicii MNAC
Parteneri media MNAC: Igloo, Zeppelin, Sapte Seri, feeder.ro, Radio France Internationale
Sâmbăta sonoră multumeste partenerilor: Delegation Wallonie-Bruxelles, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Keep on Printing, Corcova 

Parteneri media Sâmbăta sonoră: Modernism.ro, RFI, Liternet, WebPr.ro, HipMag.ro, ArtClue, Neaparat.ro, Tataia, Freshgoodminimal.ro

17.5.13

Sillyconductor @ tranzit.ro/Iasi, 18 mai

New and Old Sounds: rec/mix/make and speak them all

Începând cu luna mai a acestui an, Tranzit.ro/ Iaşi vă invită la o serie de evenimente concepute şi coordonate de  Anamaria Pravicencu. Împreună cu această serie tranzit.ro/ iaşi încearcă să conecteze o gamă mai largă de manifestări ale culturii contemporane. Mai jos puteţi găsi câteva detalii despre întregul program, precum şi despre evenimentul de mîine seară, aşa cum le-a văzut Anamaria.

“Un aperçu esențial și sublimat al peisajului sonor românesc, așa cum l-a ascultat Sâmbăta sonoră în ultimii ani la București, acompaniat de prezențe internaționale menite să vă dea chef de lucru. Pentru următoarele câteva luni vi s-au pregătit 4 sesiuni de performance, conferințe, prezentări, workshop-uri și chiar un concurs, ce îi vor avea ca invitați pe Sillyconductor (RO), Guy-Marc Hinant / Sub Rosa (BE), Paul Popescu / Modulab (RO), Maria Balabaș (RO) și proiectul european Sounds of Europe. Un program coordonat de Anamaria Pravicencu de la Sâmbăta Sonoră / Jumătatea plină.” Anamaria Pravicencu



Sillyconductor


Pianodisastrous (numită și Pianosaurus) este o platformă multinstrumentală de tip surround care investighează posibilitățile unui soft de a prepara un pian sau un număr infinit de piane printr-o anteprogramare extensivă. Cu ajutorul unui controller simplu, Pianodisastrous oferă căi rapide sau mai intricate de manipulare a volumului, lungimii, timbrului, tonalității, vitezei, octavei, schimbând instantaneu moduri tonale sau creând pe loc unele noi, etc. Aplicații avantajoase pentru improvizatori prin oscilarea permanentă între ritm sau ton și o rată sprintenă de trecere de la 20 BPM la 999 în mai puțin de 0.3 secunde, Pianodisastrous permite crearea unui material sonor bogat pentru drone sau un pizzicato ultra rapid, acestea putând fi distribuite pe un număr infinit de canale surround și instrumente. Pianodisastrous este potrivit pentru a interpreta compoziții la două maini și 8 piane, cel mai adesea cu înclinații spre stiluri ritmice, minimaliste și repetitive.” Sillyconductor


Sound designer, field recorder și pasionat de scule defecte, Sillyconductor a compus pentru filme mute, animații, prezentări de modă din Săptămana Modei de la Berlin, Viena sau Londra, a programat sunetul la performance-uri și instalații expuse la nenumarate bienale și festivaluri din Norvegia, Spania, Germania, Italia, US, etc.
Printre chestiile mai memorabile, s-a folosit de 100 de pisici maneki-neko aurii care au aprofundat aventurile mecanice ale lui Ligeti cu metronoame, a creat Shuffler – un soft micro-pistă megarapid care folosea zeci de mii de imagini și sunete la viteze colosale, a folosit sunet de mașini care tin un ritm oarecare pentru a resampla surse orchestrale, a improvizat aerian-sonor cu un ventilator USB și o pedală de chitară, a adaptat folk suburban la piane preparate microtonal, a condus chiar și coruri de păsărele cu ajutorul unei videocamere Kinect și a dirijat un cutremur, și încă câteva alte chestii.


tranzit.ro/ Iași , S.C.IASITEX.S.A tower building, 7th floor B-dul Primăverii, nr. 2 700189, Iaşi

16.5.13

Fierbinteanu @ CNDB, joi 16 mai












Cu ocazia deschiderii noului spatiu al Centrului National al Dansului Bucuresti in strada Marasesti nr. 80-82, Sambata sonora sprijina lansarea CD-ului Silence As Beauty de Fierbinteanu, produs de Local Records, si va invita la performance.

Programul va fi urmat de concertele Karpov not Kasparov si Plurabelle & Fierbinteanu  incepand cu ora 21.

Persoane interesate