flexus @FLUXUS LA MNAC, 17/12

Interpretarea expresă a muzicalităţii de către un compozitor sau performer este inacceptabilă.
John Cage fluxează.

Dvořák Remastered / open call pentru remix-uri

Încearcă-ţi soft-ul cu geniul ceh şi pleacă la Praga!

Centrul Ceh vă propune un nou proiect în luna decembrie, cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la naşterea compozitorului Antonín Dvořák. Creaţie, concurs şi party.

Pe tot parcursul lunii, vă invităm să remixaţi orice lucrare (sau fragment) a celebrului compozitor ceh, fără a impune un gen sau stil, urmând ca piesele rezultante să fie încărcate pe www.soundcloud.com/centrulceh.

Remix-urile trebuie să aibă o durată de maxim 5 minute. Acestea vor fi trimise în format mp3, 320kbps, pe adresa ccbucuresti@czech.cz (via transfer.ro, wetransfer etc). Toate lucrările primite vor fi supuse licenţei Creative Commons.

Deadline: 31 decembrie 2011, ora 23:59

Câştigătorul, selectat de către un juriu format de experţi români şi cehi ai muzicii experimentale, va primi un bilet de avion Bucureşti-Praga-Bucureşti şi trei nopţi asigurate la Praga, incluzând un program consistent pregătit de Centrul Ceh şi Staropramen.

De asemenea, lucrările câştigătoare vor fi difuzate la Radio România Cultural şi la Radioul Ceh. La sfârşitul proiectului, Centrul Ceh va organiza şi un party ce va include o sesiune de ascultare a remix-urilor.

Juriul este format din: Michal Rataj, Maria Balabaş, Anamaria Pravicencu, Octav Avramescu, Cătălin Creţu.

Concurs organizat de Centrul Ceh Bucureşti în parteneriat cu Sâmbăta sonoră şi Local Records, susţinut de Staropramen şi Czech Airline, partener media Radio România Cultural.

BALINESE BEAST - 19/11, ora 20.00 @ Control Club

Saxofoane în real time ce hrănesc feedback-uri prin sisteme colaterale hi-fi, scurtături, înregistrări de teren, drone foarte lungi, bestia este un sax ‘n’ shronk duo cu Ilan Manouach şi Giorgos Axiotis. Un noise vesel, dinamic şi colorat ce ne reaminteşte de ce ne place muzica improvizată

www.balinesebeast.com

Intrare liberă

Donaţie recomandată 10 lei
(ce va fi folosită pentru sonorizarea concertului grupului Balinese Beast împreună cu muzicianul de noise român Dyslex, 22 noiembrie ora 20.00, de la Librăria Bastilia, Piaţa Romană 5, Bucureşti. Acest concert va avea loc cu ocazia lansării traducerii în limba română a romanului grafic STIGMATA de Lorenzo Mattotti, editat de Editura Art şi Jumătatea plină)

Concert organizat de Jumătatea plină în cadrul Salonului European de Bandă Desenată cu sprijinul Institutului Cultural Român, Control Club, Keep on Printing şi Corcova. Parteneri media: feeder.ro, webpr.ro, freshgoodminimal.ro


Autorul grec ILAN MANOUACH, membru al grupului Balinese Beast, explorează modalităţi narative experimentale în bandă desenată. Albumele sale, majoritatea publicate de cunoscuta editură belgiană La Cinquième Couche, se situează la confluenţa artei contemporane, a poeziei şi a creaţiei sonore. Opera sa a fost prezentată în expoziţii personale, colective şi bienale din Europa, Asia, America de Nord şi America Latină. Ilan Manouach dirijează editura Inkpress din Atena unde publică în limba greacă lucrări marcante ale literaturii mondiale în bandă desenată. Face parte din colectivul artistic Errands, activ în cercetarea arhitecturală şi urbanistică.
Ilan Manouach este de asemenea cunoscut pentru practica sa muzicală, atât în proiecte solo cât şi în diverse grupuri, cum ar fi Balinese Beast şi Regular Rules.

Instalaţia Both Sides of a Wall este o invitaţie la lectură asistată de sunet, o călătorie în imaginar stimulată de articulaţiile personale şi temporizată de defilarea paginilor şi a benzii sonore.
Acestă instalaţie poate fi văzută/ascultată la Salonul European de Bandă Desenată, 3-20 noiembrie, Foto Anexa MNAC, Calea Moşilor 62-68.

18 noiembrie ora 18.00 – Prezentare Ilan Manouach
19 noiembrie ora 20.00 – Concert Balinese Beast (noise, improvizaţie) la Control Club
20 noiembrie ora 14.00 – Ce e de înţeles?, workshop de lectură şi analiză a naraţiunii secvenţiale experimentale dirijat de Ilan Manouach
22 noiembrie ora 20.00 - Concert Balinese Beast împreună cu Dyslex, cu ocazia lansării romanului grafic STIGMATA de Lorenzo Mattotti (Editura Art şi Jumătatea plină), Librăria Bastilia, Piaţa Romană 5, Bucureşti

Somnoroase Păsărele la SIMULTAN FESTIVAL 2011

SÂMBĂTA SONORĂ are onoarea de a prezenta în cadrul festivalului SIMULTAN din Timişoara proiectul SOMNOROASE PĂSĂRELE
Vineri 7 octombrie, ora 22.00 la Sinagoga din cetate

Prezentare SÂMBĂTA SONORĂ, de/cu Octav Avramescu
Sâmbătă 8 octombrie, ora 14.00 la Casa Artelor

Somnoroase Păsărele a apărut în 2007 şi reprezintă căutarile în zona muzicală a doi artişti plastici: Gili Mocanu şi Elena Albu. Au existat experienţe anterioare, înregistrări pe bandă magnetică, încă din 1992 din partea lui GM, (colaborări cu Mugur Grosu), rădăcinile fiind izvorâte din muzica contemporană (Iancu Dumitrescu, David Prescott). Tendinţa generală a fost de a explora tipul de sonoritate şi de teme a muzicii contemporane aduse într-o formă comestibilă pentru un public tânăr. Deşi ne ferim de termenul experimental, rezultatul este în zona acestuia. Dacă la început ne-am “jucat” preparând instrumente clasice, mixând sunete naturale, analogice, înregistrari de tot felul, după 1997 lucrul a fost concentrat exclusiv pe relaţia cu computerul, studiul compoziţiei, a tonului şi a non-tonului, structurii atipice, chiar şi ocolirea neconvenţionalului pentu a obţine determinantele. Ceea ce a fost importantă în fiecare compoziţie a fost căutarea unui sens, construcţia să fie rotundă şi să se autocontinue. Conştienţi de faptul că timpurile experimentelor s-au dus, am vrut să mergem mai departe, de aceea am inventat expresia “convenţional experimental”.
În 2010, am cunoscut la San Francisco un artist plastic cu o mare inclinaţie către muzica şi viziunile neconvenţionale ale acesteia, încât ne-am decis să facem un pas şi mai departe. Robert Walker a crescut odată cu muzica clasică contemporană, infuenţe din muzica americană clasică, cât şi din cea alternativă, experimentală, sonoritaţi new age (Lou Reed, Laurie Anderson, Brian Eno). Astfel că incantaţia, recitarea şi improvizaţia vocală mixată cu chitară rece sau electrică, percuţie, i-a devenit manieră. El intervine cu un val de ritm şi armonie in formula abstract-industrialî a lui Gili Mocanu. Explorarea împreună a unor texte de Jim Jones şi Walt Withman (Victims of Truth, Histerycal Center) transformate în piese muzicale, au influenţat apariţia acestei colaborări.


SIMULTAN este un festival dedicat artei video si media, care ofera anual trei zile de evenimente in diferite locatii din Timisoara - proiectii de arta video, live performance-uri audio-video, concerte de muzica electronica experimentala, instalatii si conferinte.
Initiat de un grup de artisti, festivalul SIMULTAN s-a nascut ca un proiect avand scopul de a creea o platforma pentru proiecte culturale contemporane care folosesc tehnologia ca mediu artistic de exprimare
Evenimentul isi propune sa intretina si sa stimuleze modalitatile creatoare ale celor mai moderne viziuni de inregistrare a realitatilor culturale in arta contemporana.

NOAPTEA ALBĂ A GALERIILOR, 10 iunie, curtea UNAgaleria, ora 00.00

Zamolxe de Lucian Blaga

Adaptarea radiofonica şi regia artistica: Cezarina Udrescu. Muzica originală: Dan Dediu
Denumită de Lucian Blaga „mister păgân”, piesa vorbeşte despre preistoria românilor, iar Zamolxe, aici profet ucis de propria lui statuie, contrapunctează prin gravitatea lui, prin spiritul lui contemplativ, prin jertfa pe care finalmente o înfăptuieşte, exuberanţa şi vitalitatea tablourilor de grup, dezlănţuirile dionisiace ale bachantelor, exaltarea şi frenezia mulţimilor.

Eveniment realizat pentru Noaptea Albă a Galeriilor în parteneriat cu Teatrul Naţional Radiofonic şi Radio România Cultural.

Curtea UnaGaleria, Str. Budişteanu nr. 10, Bucureşti.

axel dörner - 14/05 @berlin club

I am sitting in a room... de la Descartes la Alvin Lucier şi mai departe.
Modelul estetic al industriei de entertainment este o acumulare de specializări în expropriere, pe când formula Axel Dörner în varianta solo (trompetă şi/sau componente electronice) sună ca o baricadare (procesuală/conceptuală/minimalistă), rupe contractul social şi intensifică inventarea de forme. Participarea este fundamentală.



Eveniment organizat în parteneriat cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi sprijinit de Keep on Printing şi Corcova Roy&Dâmboviceanu.

Această sesiune este posibilă prin colaborarea cu Goethe-Institut și va fi găzduită de Berlin Club. Le mulțumim!

Parteneri media: numeroşi şi eficienţi. Printre ei: 24FUN, Feeder.ro, Hotnews.ro, Freshgoodminimal.ro şi Veiozarte.ro

BERLIN CLUB
Str. Constantin Mille nr. 4 (lângă Cercul Militar), Bucureşti

You are either part of the crisis or part of the solution. 2% pentru JUMĂTATEA PLINĂ

Asociaţia JUMĂTATEA PLINĂ vrea sa completaţi responsabil Formularul 230* sau 200(pct.III)

0 (zero) potenţial commercial extins pentru Asociaţia Jumătatea plină prin cei 2% de impozit pe salariu - formularul 230 - sau alte surse (cedarea folosinţei bunurilor, drepturi de autor, etc) - formularul 200.

Anul trecut am obţinut fix 345,54 RON pentru Sâmbăta Sonoră şi Librăria Jumătatea plină! Anul acesta ne propunem mai multe proiecte şi sperăm să realizăm un workshop de sound art pentru copii, editarea unor tineri autori de bandă desenată, menţinerea în stare de funcţionare a atelierului de serigrafie şi multe altele de acest fel.

Trebuie doar să vă completaţi numele şi să semnaţi dacă descărcaţi forumularul 230 (http://dl.transfer.ro/transfer_ro-01may-194bc5dbd8.zip) sau să completaţi următoarele date pe formularul 200 (http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/dec_200_2011.pdf) la pct.III:

Asociaţia Jumătatea plină

Cod fiscal: 18451992

Cont bancar: RO48BRDE300SV22989833000

Formularul 230 se trimite la Administraţia fiscală împreună cu declaraţia de venit.

Mai multe detalii despre noi:

www.sambatasonora.blogspot.com

www.concursbd.blogspot.com

Pentru lămuriri şi nelămuriri, vă rugăm să ne contactaţi la adresa jumatateaplina@gmail.com

Mulțumim!

*Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual.

Se completează de contribuabilii care realizează venituri din salarii şi asimilate acestora când doriți ca 2% din impozitul anual să fie destinată pentru sponsorizarea organizaţiilor nonprofit. Se poate nominaliza o singură entitate nonprofit sau unitate de cult.

Sursa: http://www.anaf.ro/public/wps/portal/ANAF/AsistentaContribuabili/formulare

(((on drone))) cu Simona Mantralian - Control Club, 2/04

psiho/acustică extremă, hiper/rezonanţă, qualia bemol

Drone – definiţii selective:

Cele opt sensuri pe care cuvântul drone le revendică în vocabularul limbii engleze gravitează în jurul conceptului de monotonie, durată şi sonoritate, în cele mai multe cazuri şi indiferent de materializarea (mai mult sau mai puţin) concretă a noţiunii indicate. Având în vedere nuanţele, liantul de sens şi alternanţa egală dintre consoane şi vocale în cuvântul în cauză, este probabil cea mai bună denumire pentru îndeletnicirea sonoră hiper-rezonantă de care ne vom ocupa în continuare.

Dintre toate definiţiile listate de dicţionare, cea mai barocă, interconectată şi cronologică ar fi cea rezultată în urma unei epuizări a sensului întruchipat de silaba drone (800% încetinită într-o prelungire constantă) în teoria, istoria şi contemporaneitatea muzicale. Miza este însă altundeva: reafirmarea continuă a sunetului, persistent, dens şi imediat şi forţarea limitelor de percepţie sonoră, ca răspuns/cutremur/ton de apel dinspre o hiper-realitate atonală a suprafeţelor fragmentate, suprasaturaţiei informaţionale, şi atenţiei deficitare. Imersiunea şi audiţia sunt deci singurele metode de a rezista următoarei durate sonore. În ciuda variaţiei de frecvenţe, fiecare se anunţă a fi o formă proprie de a aborda atemporalitatea. Iar memoria e auto-conţinută într-un timbru constant şi repetată la infinit.



Playlist:

Troum – Trahan (Tjukurrpa: Part 2 - Drones, 2001), 8'57"



Formatul la care industria muzicală supune sunetul înregistrat şi implicita limitare standardizată la durata unui CD sunt poate ultimele probleme de estetică la care ne provoacă o audiţie, oricât de meta-muzical, postmodern şi provocatoar ar fi conţinutul în cauză. Schimbând focusul înspre unde cerebrale delta/inconştiente, spaţii onirice noncauzale şi vise recreate într-o formă sonoră prezentă, densă şi rezistentă la intruziunile logicii și formei lineare suntem din nou pe teritoriul revendicat de drone. În cazul duoului Troum, adică Stefan Knappe (Fondatorul Drone Records) şi Martin Gitschel, această recurenţă de sensuri în tot înţelesul ei magic şi taumaturgic se regăseşte în motto-ul autodescriptiv „These are dreams, dreamed by dreamers, who are awake”.

Trilogia „Tjukurrpa” splituieşte conceptul din titlu pe durata a trei CD-uri care au sunetul drept criteriu de reorganizare a mediumului – şi nu invers (Part I – Harmonies; Part II – Drones; Part III - Rhythms and Pulsations). Probabil singurul demers posibil în a restitui sensul termenului-titlu, Tjukurrp. Cuvântul este tradus frecvent „dreamtime” conform interpretării occidentale şi pragmatice şi provine din cultura aborigenă australiană, limbajul Warlpiri unde acel „time” adăugat ulterior se referă la un timp etern ciclic şi repetitiv – dispută lingvistică perfect traductibilă în tot ce se poate citi, asculta şi înţelege despre legitimitatea şi sensul sonorităţilor persistente într-un „timp” nedefinit.

Qubais Reed Ghazala – Rejoice (Threnody for the New Victims of Hiroshima, 1995), 4'03"



Reed Ghazala este un autor, compozitor şi experimentalist inventator de instrumente, căruia numeroşi artişti cu nume mai vizibile precum Tom Waits, King Crimson sau The Rolling Stones îi atribuie paternitatea acelei practici DIY esenţiale noise-ului şi anume circuit bending (despre care explică pe larg în cartea lui Circuit-Bending: Build Your Own Alien Instruments).

„Threnody for the New Victims of Hiroshima” este un album pe care Reed Ghazala foloseşte un instrument invenţie proprie, Vox Insecta, un sintetizator pentru voci de insecte adaptat dintr-o maşină de scris pe bază de stenograme, din anii 40. Titlul parafrazează „Threnody to the Victims of Hiroshima”, opera lui Penderecki, şi recreează într-o compoziţie în cinci părţi famliaritatea şi discordanţa dată de sunetul monoton şi constant al unui câmp de insecte, lucru care dă senzaţia unui field recording dirijat suprarealist pe o partitură gândită a priori. Rejoice este ultima parte a albumului şi piesa concluzie a acestei elegii.

Charlemagne Palestine – 2.2 (Karenina, 2000) înregistrat în 1997, Galerie Donguy Paris, 9'08"



Conceput de Charlemagne Palestine ca o lucrare sonoră menită să fie audiată în timpul unei expoziţii retrospective a sculpturilor şi picturilor sale, „Karenina” este o operă pentru voce în falsetto şi harmonium indian, care justifică folosirea numelui Karenina, împreună cu alte cuvinte intonate inconştient, ca o metodă de a reda stări de transă de origine magică. Charlemagne Palestine explică semnificaţia sacră a vocii în falsetto dând ca exemplu faptul că, atunci când se interpretează cântecele religioase într-o sinagogă, solistul are voie să cânte în falsetto de câteva ori pe an şi numai pentru cele mai sincere şi sacre declaraţii. Partea de harmonium a fost inspirată de opera fizicianului Herman Helmhot, „On the Sensations of Tone”.

Tucker Martine – The Dusk Singers (Brokenhearted Dragonflies: Insect Electronica from Southeast Asia, 2004), 3'47"



Field recording care îşi propune să refacă o legendă birmaneză despre roiuri de libelule autodistructive, eros, thanatos şi frecvenţe înalte, deci un fel de near death experience sonor, capturat live şi neprocesat electronic, cu alte cuvinte drone în censul cel mai apropiat de înţelesul de bază, fără să fie o reprezentare abstractă a unei sonorităţi naturale filtrate, însă îndeajuns de abstract încât poate împinge orice ascultător sceptic şi obişnuit cu posibilităţile nelimitate ale manipulării sunetului spre pariuri şi presupuneri acusmatice din cele mai ilogice – lucru instigat cu atât mai mult în de-contextualizarea şi mistica reconstructivă de care sunt responsabili Sublime Frequencies undeva la limita dintre etno(muzico)logie şi SF.

La Monte Young – Composition #7 (1960) fragment, 7'31"



Plasând „Composition #7” în imaginea de ansamblu a compoziţiilor lui Young din 1960, fiecare provocare-„partitură” în sine sună a deviză capabilă să deschidă câte o cale autonomă de manifestare sonoră, cel mai probabil imposibilă, respectiv să compună o imagine literară cu o puternică încărcătură muzicală („draw a straight line and follow it” sau situaţia în care muzicianul ar trebui să împingă un pian printr-un perete). Într-un astfel de context, Compoziţia #7, care constă în nimic mai mult decât cvinta perfectă B F# şi indicaţia „to be held for a long time”, nu dezvăluie foarte multe din importanţa pe care tehnica respectivă o va avea în muzica minimalistă în anii ce vor urma. Cu toate acestea, compoziţia #7, sincronizată cu redescoperirile mistice din Occidentul anilor ‘60, nu este departe de reprezentarea defamiliarizatnă a unei tradiţii muzicale care tinde spre sunet ca sursă primordială a lumii materiale (Nada Brahma, Sunetul văzut ca Zeu creator şi vice versa), şi urmăreşte materializarea acestei surse printr-o frecvenţă sonoră menţinută constant şi, dacă nu se poate etern, atunci dincolo de pragul de conştientizare a duratei sunetului în timp. Aici putem pune în ecuaţie şi alte teorii deja familiare Vestului via Sufism, cam de pe vremea lui Hazrat Inayat Khan (Ajuns în NY în jur de 1910) despre calitatea şi înţelesurile sunetului ca vibraţie şi, în definitiv, putem adăuga orice tradiţie muzicală care prevede sunetul susţinut pe o durată nespecificată – de la overtone singing la cânturi gregoriene, toate acestea demonstrând Compoziţia #7 ca anamneză a mai multor abordări muzicale fundamentate metafizic (asta, şi o metaforă-ironie bine plasată din partea enfantului terrible La Monte Young).

Absurdă sau nu, ideea Compoziţiei #7 a avut consecinţe esenţiale precum „Theatre of Eternal Music”, probabil cele mai importante trei cuvinte din istoria contemporană a muzicii drone (după „The Dream Syndicate” care se referă, în fond, la acelaşi concept/colectiv – La Monte Young, John Cale, Angus MacLise, Terry Jennings, Marian Zazeela, Tony Conrad, Billy Name, Jon Hassell, Alex Dea et al.)

Angus MacLise – Dracula, Part 2/Smothered Under Astral (Astral Collapse, 1967-1970) fragment, 11'23"




Cunoscut probabil cel mai bine ca tobarul iniţial din The Velvet Underground, deşi acest lucru ar face o mare nedreptate poetului, misticului, scriitorului şi ciudatului care a fost Angus MacLise. Fragmentul din „Astral Collapse” surprinde o parte reprezentativă pentru drone-ul persistent care suportă straturile psihedelice de spoken word, intonaţii budiste, ploaie, conversaţii înregistrate, lo-fi, păsări şi alte sunete şi zgomote sacre, profane şi armonice.

Tony Conrad, C. Spencer Yeh, Michael F. Duch – Musculus Trapezius (2010) fragment înregistrat în Sofienberg Church, Oslo, Norvegia, 27 februarie 2008, 13'40"





(Tony Conrad în „Audio Culture: Readings in Modern Music” - Christoph Cox, Daniel Warner)

Turk Knifes Pope – Slice (Mad Dog, 1997), 10'02"



Termen umbrelă pentru experimentele lui DL, de la Zenflesh Records şi Studio Amduscias, fondate în 1996, ca pretext şi metodă de a avea de a face cât mai puţin posibil cu industria muzicală în timp ce îşi pune la cale lucrările TKP de arhitectură sonică, laborator psihoacustic, meme machine, experimente de gândire, catalist pentru schimbare, „autistic shuffle”, subliminalitate „sub pragul percepţiei conştiente”, „incapacitate de a produce realizare conştientă, dar capabilă să evoce reacţii”.

DIY-er convins cu influenţe de la Eno & early Tangerine Dream; feedbackul de pe Metal Machine Music, Lou Reed; idei de Theatre of Eternal Music despre natura compoziţiei şi improvizaţiei; The Residents şi teoria anonimităţii; estetica lo-fi a K Records, bedroom-recording; etica The Fall cu „Repitition, Repitition, Repitition” şi Spacemen 3 cu „3 chords good, 2 chords better, 1 chord best”; idealurile şi izolaţionismul Nurse With Wound, Main, Koner, Spectrum, underrated şi overlooked în mod voit şi foarte bine pus la cale.

Vibracathedral Orchestra – Can I Put My Thumb in Your Pudding, Please? (Lino Hi, 1999), 8'16"



Duoul britanic înfiinţat în 1998 de către Mick Flower şi Neil Campbell sună, se manifestă şi se simte ca un cult, obiectiv mai greu de evitat decât de atins atunci când nişte pionieri ai scenei drone combină psychedelia, autoironie, imagistică spirituală alternativă, culori şi un ton imposibil de judecat şi pe care orice judecată este practic imposibilă.

Majoritatea demersurilor drone britanice recente se întâmplă deci să pornească din zona asta, să se întoarcă aici, sau măcar să nimerească nişte armonii care împing ethosul şi circuitele auditive ale oricărui dronnaisseur într-o zonă apropiată de Vibracathedral Orchestra. Majoritatea proiectelor V.O.–related se concentrează şi ele pe drone, improv sau noise – vezi Flower-Corsano Duo, Astral Social Club, A Band, Basquadeck Shelf, Early Hominids, ESP Kinetic, Filthy Social Club, Iibiis Rooge, Nihil Paekong Mae's Integer & Real Fathom Band, SWANC, Tape Hiss, Sunroof şi lista ar putea continua. Desigur, nu singurul nucleu de referinţă drone al momentului, nu cel mai nou şi cu siguranţă nici cel mai vechi însă îndeajuns de vast, relevant şi influent pentru a asigura o ascultare multi-dimensională de „câteva ore”.

Sunn O))) meets Nurse With Wound – Dysnystaxis... A Chance Meeting With Somnus (The Iron Soul of Nothing, 2008), 19'00"



Sunn O))) funcţionează cu fiecare colaborare, album şi abordare (evident din ce în ce mai extinsă spre colţuri neaşteptate ale avangardei) ca un element de entropie cu adevărat apocaliptică (dacă vorbim de protocol doom, pelerine negre şi maşini de fum irespirabil) între zone muzicale despre care ai fi putut jura că se leagă într-un fel sau altul deşi n-ai putea demonstra pe cont propriu schema asta până la capăt. Colaborarea Sunn O))) meets Nurse With Wound nu este un split sau un featuring propriu zis, însă are meritul de a aduce pe acelaşi suport sonor nume a căror şansă de întâlnire în playlisturi cut-up nu foarte obscure este ceva mai ridicată decât maşina de cusut, umbrela şi masa de disecţie din metafora intens dizlocată din rândurile lui Lautreamont (inclusiv în discografia NWW).

„The Iron Soul of Nothing” constă în trei piese originale Sunn O))) apărute odată cu reissue-ul „ØØ Void” din 2008, în versiuni remasterizate şi editate de Steven Stapleton însuşi şi Colin Potter, nume de asemenea recurent în anturajul asociat NWW. Despre atmosfera suprarealistă şi versatilă, tehnicile şi inovaţiile Nurse With Wound, precum şi colaborările lui Stapleton, se poate scrie încontinuu şi orice conexiune am menţiona în mod prioritar, ar trebui aleasă în defavoarea alteia la fel de importante, prin urmare probabil hazardul ar fi cea mai echitabilă formă de discernământ într-o astfel de dilemă a posibilelor alegeri vs. renunţări. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Sunn O))), de la conexiunile extreme spre drone doom- drone metal gen KTL sau Asva la colaborări cu Iancu Dumitrescu şi performance-uri live care evocă structuri sonore a la Morton Feldman nuanţate de drone-ul continuu de „raga indiană în miezul unui cutremur”, cum ar spune NY Times.


Eveniment organizat în parteneriat cu Control Club şi sprijinit de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Keep on Printing şi Corcova Roy&Dâmboviceanu.

L'Encyclopédie de la parole, 26/03

-->

Proiectul colectiv L'Encyclopédie de la parole surprinde transversal diversitatea formelor orale. De la poezie sonoră la dialoguri de film, de la comentariu sportiv la declamare teatrală, de la discursuri politice la mesaje lăsate pe robotul telefonic, materialele colectate compun performances, sesiuni de ascultare, instalaţii sonore sau conferinţe. L'Encyclopédie de la parole propune poeţilor, artiştilor plastici, muzicienilor, realizatorilor de cinema sau de radio, etc. o dinamică de colectiv ce nu este ştiinţific, ci artistic, adică multiplu. Sloganul lor: "Suntem cu toţii experţi ai vorbirii".

Pierre-Yves Macé, compozitor, unul dintre enciclopedişti, va fi prezent la Târgul de poezie organizat de Institutul Francez din Bucureşti pentru a ne revela vorbirea în toată diversitatea sa.

23-26 martie: Instalaţia sonoră Speech acting de Pierre-Yves Macé. Atrium Institutul Francez Bucureşti, Bd. Dacia nr. 77.

24, 25 și 26 martie, orele 14.00-19.00 (orar orientativ şi aproximativ): Coralitatea vorbirii, atelier cu Pierre-Yves Macé pentru artişti şi studenţi la arte şi muzică. Număr de locuri limitat. Înscrieri la: sambatasonora@gmail.com

26 martie, ora 20.00 : SÂMBĂTA SONORĂ, organizată de asociaţia Jumatătea plină. Performance, conferinţă şi sesiune de ascultare. Atelier 030202, Str. Sfânta Vineri nr. 11.

Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez Bucureşti şi sprijinit de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Atelier 030202, Keep on Printing şi Corcova Roy&Dâmboviceanu.

Ansamblul Propuls vă invită la MAURICIO KAGEL

Die Stücke der Windrose
20 martie, ora 19.00

Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti
Ştirbei Vodă 33

Dacă nordul arată ca sudul, dar sună ca vestul şi estul împreună, atunci asculţi, cel mai probabil, Roza Vânturilor de Mauricio Kagel. Compozitor argentiniano-german – Kagel a fost una dintre personalităţile efervescente ale secolului XX, influenţat de imaginarul borgesian, caustic şi provocator, ludic în acceptarea personală a tradiţiei academice. Die Stücke der Windrose este dedicată unui ansamblu emblematic pentru muzica de ...consum a societăţii burgheze de la sfârşitul secolului XIX – orchestra de salon. Poate fi ascultată ca o capricioasă călătorie sonoră şi înţeleasă ca o reflecţie asupra unui mod particular de reprezentare a celorlalte culturi în muzica occidentală. Estul, Sudul, Nord-Estul, Sud-Estul şi Nord-Vestul devin personaje filosofic-muzicale, busola fiind subordonată deopotrivă magnetismului şi percepţiei umane asupra spaţiului.

Die Stücke der Windrose va avea premiera românească duminică, 20 martie, în Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

De pe scena Ateneului, la Pădurea Mărgineni - Ansamblul Propuls are mobilitatea unei trupe de club, dar alura interpretativă a unei formaţii camerale excepţionale, iar Alexandru Solonaru este singurul dirijor din generaţia lui care şi-a dedicat talentul fenomenului componistic contemporan.

Concertul este organizat împreună cu Goethe Institut, UNMB şi Sâmbăta Sonoră.

Intrarea este liberă!

on the air, cu Michal Rataj, CZ - 26/02

PARTEA I: DESPRE RADIO ART
de Michal Rataj

Fiecare mediu, în cel mai larg înţeles al cuvântului, şi-a definit în intervale mari de timp mijloacele de expresie, codurile, abordările creative în comunicare sau în cooptarea unui gen sau altul, estetici sau mediu sociocultural – toate acestea regăsindu-se în natura individuală a acelui mediu. Cântecele gregoriene au umplut catedralele medievale şi mănăstirile cu rugăciunile lor. Ansamblurile de muzică de cameră şi orchestrele simfonice au transformat spectrul sonor auditiv în muzică, astfel creând ritualul sociocultural de concert. Fotografia a oprit timpul, a înlăturat proverbiala aură de „aici şi acum” descrisă de Walter Benjamin şi a plantat suspiciuni cu privire la existenţa unei opere de artă originală. Iar radioul a eliminat vechea concepţie despre eter ca spaţiu fizic, înlocuindu-l – pentru o perioadă mai mare de timp, se pare – cu ideea de un eter umplut de informaţie.

Cu toate că primele viziuni asupra radioului ca mediu împărtăşeau un interes într-un mijloc de comunicare cu dublu sens, aceste viziuni nu au putut fi împlinite până la apariţia Internetului, ce infiltrează atât radioul cât şi televiziunea şi oferă noi moduri de comunicare şi noi „aplicaţii”, adică noi forme de participare în crearea, organizarea, distribuţia şi percepţia fluxului global de informaţie.

Fiecare mediu provoacă inventarea a noi feluri de a-l folosi. În 1920, radioul era înţeles în primul rând ca un mijloc de a distribui informaţia, de a raporta. Însă foarte curând, potenţialul larg al radioului a rezonat cu o multitudine de abordări artistice ale oamenilor momentului (Weil, Brecht, futuriştii italieni, Sala, Hindemith, Cage etc.), contribuind astfel intrinsec la formarea, naşterea şi distribuirea a multor lucrări cheie din avangarda muzicală şi sonoră, de la muzica electroacustică până la forme experimentale de teatru.

Nu a durat mult până când artiştii şi-au dat seama că radioul oferă condiţii unice de lucrat cu sunetul, fiind deposedat de imagine, fără mişcarea muzicianului sau gestul actorului, deci lipsit de orice legătură semantică conştientă dintre sunet şi sursa sa. Prin abordările artistice ce au rezultat sub formă de radio art, radioul s-a conturat din ce în ce mai mult ca un mediu ce putea împărtăşi un înalt grad de subiectivitate, invitând ascultătorii să participe într-un nou joc audio ce a dus la crearea unui spaţiu (sau spaţiu paralel) acustic complet nou, cu înţelesuri sonore proprii sau experimentând cu contexte semantice şi acustice, cu diferite moduri de ascultare şi interpretare oferind posibilitatea participării la o stranie „interacţiune prin eter”, în care mintea auditorului dă naştere la tălmăciri individuale diferite.

După mai multe decenii de existenţă, arta creată specific pentru radio a dus la dezvoltarea unei întregi serii de forme mai mult sau mai puţin tradiţionale – piese de teatru radiofonic, documentare radio, reportaje artistice, etc. Împrumutând diferite căi în diferite ţări, ceea ce numim azi „radio art” caută să exploreze spaţiul din afara la tot ceea ce este standardizat, fixat într-un singur loc, clar şi evident. Arta radio încearcă să descopere noi mijloace de expresie, noi forme de a se angaja în aşa numita „comunicare acustică interactivă”, întotdeauna testând potenţialul şi aplicabilitatea acestora în producţia standardizată de media. Ca orice altă activitate umană, arta radio îşi face apariţia din ghetto-ul proverbial al laboratorului şi constituie un teren fertil de încercări, oferind loc pentru inspiraţie viitoarelor generaţii de artişti.



PARTEA A II-A: CONCERT

I’m More Vain Than Wind (2009)

Respiraţia înseamnă viaţă, sunetul respiraţiei este sunetul vieţii, alături „de sistemul nervos în operare şi de sângele în circulaţie”, după Cage. Această problemă se regăseşte în lumea muzicii mele acusmatice de ceva timp, fără vreun plan sau vreo intenţie concretă. Am revenit de multe ori asupra acestui material, care pentru mine reprezintă întâlnirea fantastică a gestului, ritmului şi intonaţiei, dar şi un act al voinţei umane sau a necesităţii fiziologice.

Respiraţia este interiorul – sentimente, dorinţe, nelinişti, frici sau alte emoţii radicale. Este comunicare nonverbală, capabilă de mai mult decât cuvintele. Este posibil ca o respiraţie să nu fie sinceră?

Totul stă în respiraţia mea, aceea pe care nu o pot formula complet prin cuvinte, cea pe care cuvintele nu o pot forma. E ca şi când sper că respiraţia va duce informaţia mai departe, mai sigur, mai bine. Există încredere, speranţă, dorinţă şi tristeţe în respiraţie, de asemenea. Am împrumutat titlul acestei compoziţii de la unul din cele mai cunoscute poeme baroce ceheşti, scris de Bedich Bridel.

Writing Machine (live sound performance)

a scrie sunet… a scrie memorie…
muzica scrisului… sunetul unei memorii…
a plonja în memorie…

Glass Light

O experienţă cu un caleidoscop aparţine probabil oricărei copilării. Această descoperire a formelor mişcătoare, care modifică perspectiva asupra luminii, atrăgându-ne imaginaţia, conducând-o spre o lume virtuală a culorilor şi luminii. O lumină care reacţionează la gesturile corpului nostru.

Când am cunoscut obiectele din sticlă ale lui Marek Trizuljak am avut exact acelaşi sentiment. A fost ca o căutare a unui lucru nepotrivit, în afara timpului şi a spaţiului. Sticla, ca material, este o entitate vizuală, deşi ar putea fi şi complet sonoră. Prin această experienţă a survenit dorinţa de a face sunetul sticlei să fie real. Aşa a apărut Glass Light.


Michal Rataj (născut în 1975) este profesor asistent de muzică electroacustică la Academia de Arte Performative, Praga. A studiat muzicologie şi compoziţie în Praga, Egham (UK) şi Berlin şi a beneficiat de o bursă Fulbright la CNMAT, UC Berkeley, CA, USA în anul academic 2007-2008. Este producător la Radioul ceh şi membru al producătorilor EBU Ars Acustica Group. Muzica lui a fost difuzată şi interpretată de-a lungul Europei şi în SUA.


http://www.michalrataj.com
http://www.rozhlas.cz/radiocustica
http://www.ebu.ch/arsacustica

More links for radio art:
http://www.kunstradio.at/
http://artsbirthday.ebu.ch/
http://www.silenceradio.org/
http://www.radioqualia.net/
http://resonancefm.com/
http://www.ubu.com/
http://www.thewire.co.uk/
http://www.audiotong.net/


Program în plus de sesiunea de sâmbătă seara:
25/02, orele 13.00-17.00, Atelier de radio art cu Michal Rataj >>> Centrul Ceh, str. Ion Ghica nr. 11
25/02, ora 18.00, Prezentare Michal Rataj >>> Universitatea Naţională de Muzică, clasa Octavian Nemescu


Eveniment realizat cu sprijinul Centrului Ceh din Bucureşti.
Sponsori: Keean Media si CORCOVA Roy&Dâmboviceanu

Atelier de RADIO ART cu Michal Rataj, 25/02

Vineri, 25 februarie

13.00-17.00 @ Centrul Ceh (Str. Ion Ghica nr. 11)

Număr de locuri limitat. Înscrieri la sambatasonora@gmail.com

Radio art este creaţia sonoră difuzată exclusiv la radio.

Michal Rataj, producătorul emisiunii Radiocustica despre radio art şi inclusă în grila radiodifuziunii cehe (fără echivalent în grila radiodifuziunii române) http://www.rozhlas.cz/radiocustica_english/portal/, propune o încercare de definire a domeniului, un tur de recunoaştere al platformelor de difuzare (radio pe unde sau pe Internet, podcast) şi o privire asupra autorilor şi diferitelor curente/şcoli de creaţie radiofonică din lume.

Aveţi piese sonore pe care vreţi sa le discutaţi sau cărora să le testaţi potenţialul « radiofonic » ? Aduceţi-le !!!

Ce aşteptăm de la voi : interes în creaţia sonoră, soundscape, compoziţia literar acustică, materiale şi structura muzicală, performance, lectură şi dezvoltarea auzului prin orice mijloace.

Atelier organizat în parteneriat cu Centrul Ceh.