25.1.18
Sunt în casă cu Răul | Podcast listening session, Q&A, 30 ianuarie 2018, ora 20
„Sunt în casă cu răul” de Diana Meseșan și Mara Mărăcinescu
Podcast listening session, Q&A
Teatrul Apollo 111
Ion Brezoianu 23-25, București
„Sunt în casă cu răul” este un documentar audio despre abuz în cuplurile de adolescenți și despre consecințele poziției de bystander.
Mara și Diana au lucrat peste patru luni la acest material.
Podcast-ul „Sunt în casă cu răul” poate fi ascultat pe site-ul www.scena9.ro și este primul material sonor din peisajul audio românesc care îmbină cu eleganță și discreție interviuri, mărturii, înregistrări de teren și muzică într-un documentar bogat, complex și deosebit de frumos lucrat.
SÂMBĂTA SONORĂ vă invită la o ascultare împreună și la o discuție cu autoarele Diana Meseșan și Mara Mărăcinescu.
*
Diana Meseșan lucrează ca jurnalist de șase ani și nu s-a plictisit niciodată de meseria asta. Din 2016 a început să producă povești audio cu proiectul www.revinin5minute.com.
Mara Mărăcinescu se dedică sunetului ca editor de filme și emisiuni de televiziune, iar ca artist documentează peisajul sonor al orașului natal. S-a apucat de înregistrări de teren în 2009 și de atunci colecționează sunetele Bucureștiului și pe cele ale prietenilor ei de aici. O interesează ecologia acustică și susține ascultarea activă.
HER VOICE | SEMI SILENT, 18.09-5.11.2017
HER VOICE este despre vocile din radio, vocile din muzică contemporană sau experimentală, vocile femeilor din jurul meu și vocile femeilor pe care le admir. O listă care se suprapune în multe puncte, o listă de cuprins ușor la prima vedere, însă, în realitate, doar un început de listă.
Sunt acompaniată de multă vreme de sentimentul că e nevoie să se deschidă o discuție locală despre locul și rolul femeilor în sunet, radio și muzică nouă.
Femeile artiste refuză în general să fie identificate ca femei-artiste și dialogul este greu de deschis. Prea multe sensibilități sunt atinse. Chiar dacă numărul femeilor din sunet și muzică nouă este foarte mic, în continuare mă simt obligată să ocolesc cu tact noțiunea de feminism și să nu vorbesc de cifre. Uneori mă întreb dacă mă bucur mai mult de succesele artistelor din solidaritate feminină sau pentru că aud atât de rar de ele. Aud rar pentru că artistele sunt puține la număr și aud rar pentru că locul lor pe scenele consacrate este mult prea mic. Dar cum putem vorbi despre bogăția universului artistic al unei femei-artiste, felul ei unic de a privi lumea, excepționalul unei minți și al unei opere, iar în același timp să eludăm dificultățile asociate statutului femeii-artist? HER VOICE își propune să înceapă această discuție, chiar dacă mai mult cu mijloace artistice decât discursive. Sunt curioasă unde acest drum ne poate duce și ce vom învăța împreună.
Anamaria Pravicencu, curator
***
HER VOICE prezintă o serie de proiecte artistice realizate de artistele Diana Miron, Bogdana Dima, Carmen Coțofană, Maria Balabaș, Mara Mărăcinescu, Diana Voinea și Anamaria Pravicencu. Lucrările sonore vor putea fi ascultate pe site-ul SEMI SILENT sub formă de podcast, iar în spațiul fizic vom programa mai multe performance-uri și sesiuni de ascultare.
18-23 septembrie 2017
WORKSHOP DE CREAȚIE SONORĂ
Dirijat de Charo Calvo (BE)
UNARTE, București
23 septembrie 2017
CHARO CALVO FOR HER VOICE. LISTENING SESSION.
Palatul Universul, București
4 octombrie 2017
CLASSIFIED
Performance de Lala Mișosniky, scenografie de Virginia Lupu
Festivalul Simultan, Timișoara
5 octombrie 2017
CÂNTECUL SIRENELOR (premieră)
Performance de Diana Miron, Maria Balabaș, Carmen Coțofană și Bogdana Dima
Festivalul Simultan, Timișoara
20 octombrie 2017
CHOIRS AND OTHER VOICES
„Live” Radio Show de Maria Balabaș
Stage Psychosis, solo performance de Carmen Coțofană
Bad DJ, solo performance de Andra Chițimuș
Teatrul Apollo 111, București
24 octombrie 2017
CÂNTECUL SIRENELOR
Performance de Diana Miron, Maria Balabaș, Carmen Coțofană și Bogdana Dima
CNDB, Sala Omnia, București
5 noiembrie 2017
VOCE, POEZIE ȘI FEMEI. LISTENING SESSION
Întâmplări din irealitatea permanentă cu Angela Marinescu, piesă sonoră de Diana Voinea
În scris pari mai puternică cu Svetlana Cârstean, piesă sonoră de Diana Voinea
Malaxorul cosmic cu Cosmina Moroșanu, piesă sonoră de Diana Voinea
Feminisme personale, piesă sonoră de Mara Mărăcinescu
Muzeul Național al Literaturii Române, București
Toate sunetele pot fi ascultate pe www.semisilent.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)