Instalaţia sonoră a Marei Mărăcinescu
(orele 16-21)
şi sesiune de ascultare (ora 19) la Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia.
şi sesiune de ascultare (ora 19) la Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia.
ÎN PARC
Sesiune de ascultare
Ce e un eveniment muzical? Vom auzi o
selectie dintr-o lucrare prin care un compozitor îşi propune să răspundă cu o
operă care este operă, adică text, muzică şi multiple intervenţii, unele
specific vizuale, pe care însă nu le vom revedea, pentru a sări peste obsesia
contemporană cu recentul--cu felul în care acesta din urmă constă din detalii.
Condiţiile de realizare ale acestei sesiuni de ascultare în aer liber, la lac,
ne inspiră aceasta.
De altfel, înainte de fi
"teatru-muzică", documentul ce va fi redat își păstrează intenţia de
a fi un documentar despre muzică produs de un compozitor, dar şi de această
parte ne vom dispensa, în căutarea evenimentului în muzică. În sine, piesă ce
va fi ascultată este o creaţie (ne)realizată în anii ‘70, un posibil eveniment
azi, se numeşte "muzică cu rădăcini în eter", [Music with Roots in
the Aether] şi aminteşte de ceva lipsă în spectrul sonor local, momentul când
muzica americană era bruiată de o cortina de fier şi nu puteam consuma, fonic,
ceva bun şi dulce şi autoreflexiv, plin de evenimente. Compozitorul se numeşte
Robert Ashley (mort în 2014).
« Şoapte » de Mara Mărăcinescu
2015, instalaţie sonoră
Lucrarea reinterpretează mobilizările de
oameni ce se materializează în urma comunicării virtuale.
Înregistrările folosite au fost făcute în
cadrul unor evenimente variate din Bucureşti din ultimii ani. Folosindu-se de
aceste interacţiuni reale dintre cei prezenţi, lucrarea doreşte să redea o faţă
umană comunicării virtuale. Aşa cum se întâmplă şi în spaţiul net-ului, comunicarea
are loc sub umbrela unui concept sau idei ce atrage iniţial interesul
oamenilor, ea fiind în acelaşi timp fragmentată de variile interese şi
structuri sociale din care fac parte participanţii.
Mara Mărăcinescu, 1985, este interesată de
arta sunetului şi de ecologia acustică, participând activ cu înregistrări din
Bucureşti şi România în diverse evenimente ce celebrează ascultarea activă şi
prezervarea peisajelor acustice.
------------------------------------------------------
Evenimentul
are loc in cadrul proiectului “Faţetele Hiperconectivităţii” al asociatiei MANY
COLORS.
Proiectul
“Faţetele Hiperconectivităţii” este finanțat prin Granturile SEE 2009-2014,
Programul PA17/RO13 - Promovarea diversităţii ȋn cultură și artă ȋn cadrul
patrimoniului cultural european (www.fonduri-diversitate.ro) în România. Grantul este oferit de Norvegia, Islanda,
Liechtenstein și Guvernul României.