despre radio art 30/05

despre radio art
carte blanche lui Julien TRAMBOUZE

Sono/Anticorpi, Julien TRAMBOUZE, 2008, 17’36’’

Un anticorp este un sunet complex utilizat de sistemul auditiv pentru a detecta şi neutraliza paraziţii cotidieni în manieră specifică. Anticorpii sînt secretaţi de către celulele derivate din obiceiurile sonore. Anticorpii constituie audioglobulina principală a sîngelui. Utilizăm de asemenea termenul « audioglobulină » în locul cuvîntului anticorp, însă folosirea este abuzivă. În cursul răspunsului sonor, anticorpii au trei funcţii principale: să se lege de necunoscut, să activeze sistemul auditiv şi să recruteze celule în vederea unei noi creaţii, sono/anticorpii.
Această piesă sonoră îşi propune să interogheaze raportul nostru cu realul.

Piesa Sono/Anticorpi a fost realizată pentru Amprenta Vavei Ştefănescu, CNDB.

Far West News, Episod I, Luc FERRARI, 1997, 28’57’’

Între 11 şi 16 septembrie 1998, Luc FERRARI călătoreşte în sud-vestul american (Santa Fé şi Monument Valley) ca vânător de sunete ambulant şi realizează o serie de compoziţii radiofonice intitulate Far-West News, produse de radioul olandez NPS Hilversum.

În centrul acestei lucrări (episoadele I-III) se află frânturi de discuţii înregistrate de-a lungul călătoriei: conversaţii cu cunoştinţe, dialoguri în magazine şi restaurante, indicaţii de traseu etc. Aceste înregistrări sunt mixate cu zgomote de automobile, avioane, tonuri electronice minimale, reverberaţii deranjante şi răsturnari distorsionate de percuţii sintetice. Juxtapunerile reflectă hazardul şi felul în care intruziunile civilizaţiei se aglomerează într-un parcurs, dar sunt salvate de intervenţii neaşteptate ale diferiţilor oameni care te ajută să-ţi regăseşti drumul. Toate acestea nu duc neapărat la ceva entuziasmant sau conclusiv, dar aşa funcţionează viaţa reală.

"Am realizat lucrări care se îndepărtează mai mult sau mai puţin de preocupările muzicale pure, dintre care unele fac apel la întâlnirea dintre ramuri diferite a ceea ce ar putea fi un arbore comun; problema fiind aceea de a încerca să exprim, prin diferite mijloace, idei, senzaţii, intuiţii care treceau; să observ viaţa de zi cu zi în ansamblul realităţilor sale, fie ele sociale, psihologice sau sentimentale; toate acestea putând fi exteriorizate sub formă de text, scriitură instrumentală, compoziţii electroacustice, reportaje, filme, spectacole, etc." – Luc FERRARI

Despre Luc FERRARI pe Wikipedia

Radio Inferno (după Divina comedie a lui Dante), Andreas AMMER şi F.M. EINHEIT, 1993
Teatru radiofonic muzical

Radio Inferno este o abordare operatică a Infernului lui Dante de către Andreas Ammer şi fidelul său colaborator F.M. Einheit, membru al grupului Einstürzende Neubauten. Combinând actori, sunete găsite, muzica şi vocea entuziastului John Peel (BBC) în rolul „Corespondentului radio şi a ghidului DJ (narator)”, cât şi a lui Phil Minton în rolul lui Virgiliu, suntem conduşi prin cercurile iadului. Ammer şi Einheit folosesc ca surse sonore înregistrări ce merg de la explozia dirijabilului Hindenburg, până la grupul Funkadelic şi vocea lui Duchamp, şi parcurg ansamblul cu naraţiunea jumătate în germană, jumătate în italiană şi jumătate în engleză, naraţiune umplută cu incantaţii şi sunete industriale în loop-uri bizare. Ce e interesant în această lucrare este anticiparea potenţialului cinematic al expresiei radiofonice, ideea că perspectiva şi punctul de vedere pot fi instalate doar cu sunet.

1. Canto I – 0’36’’
   
2. Canto II – 1’08’’
   
3. Canto III – 1’41’’
   
4. Canto IV – 2’29’’
   
5. Canto V – 1’05’’
   
6. Canto VI – 1’11’’
   
7. Canto VII – 1’39’’
   
8. Canto VIII – 0’49’’
   
9. Canto IX – 1’50’’
   
10. Canto X – 2’14’’
    
11. Canto XI – 3’50’’
    
12. Canto XII – 1’40’’
    
13. Canto XIII – 1’37’’
    
14. Canto XIV – 1’43’’
    
15. Canto XV – 2’44’’
    
16. Canto XVI – 1’16’’
    
17. Canto XVII – 0’54’’
    
18. Canto XVIII – 1’59’’
    
19. Canto XIX – 2’10’’
    
20. Canto XX – 2’47’’
    
21. Canto XXI – 2’08’’
    
22. Canto XXII – 2’23’’
    
23. Canto XXIII – 0’19’’
    
24. Canto XXIV – 1’24’’
    
25. Canto XXV – 5’01’’
    
26. Canto XXVI – 4’23’’
    
27. Canto XXVII – 2’37’’
    
28. Canto XXVIII – 7’38’’
    
29. Canto XXIX – 2’56’’
    
30. Canto XXX – 1’30’’
    
31. Canto XXXI – 2’10’’
    
32. Canto XXXII – 2’21’’
    
33. Canto XXXIII – 0’54’’
    
34. Canto XXXIV – 1’16’’
    
    

Julien TRAMBOUZE

2008 - Creaţie sonoră pentru spectacolul Cvartet pentru o lavalieră de Vava Ştefănescu, Odihna de Mihai Maniuţiu, Love from lu de Luiza Mogoşanu şi „Sex Call” – Pour t’exciter à fond pentru Arte radio (difuzat la Sâmbăta sonoră din 11/04).
2007 - Co-autor al piesei sonore Call me cu Nathalie Rubens
2005 - Piesă sonoră pentru instalaţia Multiplex în colaborare cu Gianina Cărbunariu
După 2003 - Jurnalist, reporter, documentarist la Radio France.
Între 2002 şi 2006 - Director artistic al atelierului-galerie Centrifuj din Valence, Franţa.

despre muzica contemporană 9/05

despre muzica contemporană
selecţie de 90' realizată de Octav Avramescu

Extra-electroacoustic

Sesiune despre o conversie extra-electroacustică în muzica contemporană, cu un joc de oglinzi sau înregistrările a trei foarte speciale piese culte ce îşi orchestrează propria lor bandă sonoră, începând cu "muzica concretă instrumentală" a lui Lachenmann, continuând cu experimente ectoplasmatice* cu voci înregistrate la Feldman, şi încheiând în bucle orchestrale minimaliste din jurul unui refren cules pe stradă de Bryars, de la un alcoolic.

*am furat termenul din spiritism : substanţă sau energie spirituală exteriorizată de un medium, de obicei pe gură. În cazul de faţă, gura unui difuzor.

Octav Avramescu

Selecţia pentru această sesiune urmăreşte să descopere posibilităţi de a documenta o “conversie extra-electroacustică” în muzica contemporană. Înregistrările propuse spre ascultare îşi orchestrează propria bandă sonoră, realizând astfel o mise-en-abyme sau un joc de oglinzi, prin care depăşesc dimensiunea pur electroacustică a avangardei muzicale ce ţinea separat banda sonoră de instrumente, playback de live. Astfel, dacă în mod normal pe scenă la stânga stau viorile, pianul, în spate instrumentele de suflat, percuţiile mari, la dreapta contrabasul, ce loc ocupă banda sonoră?

În condiţiile de ascultare de la Sâmbăta Sonoră, sunetul înregistrat s-a dovedit un teritoriu suficient pentru explorarea/exploatarea mai multor practici transfrontaliere, ce şterg graniţa dintre improvizaţie, compoziţie, înregistrare de teren, design sonor, “cinematograf pentru ureche”, realitate (auditivă) virtuală, etc. Banda sonoră ca recording/playback media a putut astfel apărea ca un suport performativ. În muzica contemporană, această concentrare este însăşi obiectivul muzicilor concrete, acusmatice, electronice, etc. Câteva exemple de benzi sonore ce au fost încorporate muzicii instrumentale ar putea deci fi utile în acest moment ca “piese de schimb” pentru a realiza o conversie cu mai multe forme muzicale.

Piesele de schimb:

Helmut LACHENMANN Fassade [für Orchester] / Morton FELDMAN Three voices [for Joan La Barbara] / Gavin BRYARS Jesus' blood never failed me yet [for large orchestra].

În loc de instrucţiuni de folosire:

Muzica compusă pentru orchestră şi bandă sonoră îşi face apariţia începând cu anii ‘50. Câteva nume ce vor deveni legate de acest “fenomen”: Vladimir Ussachevsky, Morton Subotnick, Ferruccio Busoni, Edgard Varese, Bruno Maderna, Luigi Nono, Karlheinz Stockhausen, etc. Dar pentru o mai bună înţelegere a acestei combinaţii între posibilităţi electroacustice şi instrumentale, ar trebui spus că ea pare un pic tardivă, şi ar putea fi denunţată chiar ca revizionistă. Multă muzică de avangardă îşi arătase deja interesul pentru programarea unor "instrumente" electronice, creând, inclusiv pe scenă, moderniste peisaje imaginare – în referinţă la o serie de lucrări pentru turntables, radiouri, pian preparat, etc., prezentate de pionierul John Cage începând cu 1939. Deci, teoretic, a articula surse electronice de sunet cu instrumente tratate într-un mod nou ar recupera resursele unei avangarde artistice şi poate chiar şi o mică nuanţă de fetişism tehnologic.

Exemplu de peisaj imaginar, nr.4: http://vodpod.com/watch/1486251-john-cage-imaginary-landscape-no-4-for-12-radios-1951

Însă, aşa cum devine clar mai târziu, atunci când banda sonoră este unul dintre instrumente şi nu tot mediul de expresie, posibilitatea pentru auditori de a interpreta ce reprezintă mesajul muzical devine mai acută, redefinind chiar termenii unei istorii a primelor dorinţe exprimate în muzica sec. al XX-lea. Benzile sonore din selecţia aceastei sesiuni se disting prin calităţi narative explicite, înscrise în banda sonoră prin conţinut şi context de complementaritate cu celelalte instrumente, inclusiv vocea umană. De fapt, banda sonoră se rezumă în această sesiune de ascultare la radio static/white noise (suma tuturor frecvenţelor, principiul formării luminii) şi voce. “Naraţiunea” benzii sonore poate explica astfel de ce la nivel de structură "muzica de studio" circumscrisă unei muzici scrise de mână apare aici, problematic, în acelaşi timp ca un aport surprinzător, poate câteodată facil, dar în acelaşi timp o sursă de instabilitate fertilă, regăsindu-şi pe scenă locul între celelalte instrumente.

Helmut LACHENMANN Fassade [für Orchester], 1973, 22’08’’

Helmut Lachenmann despre Fassade [für Orchester]:

“Ceea ce răsună, nu răsună în numele tonalităţii sau a modificărilor structurale, ci semnalează folosirea unor energii concrete în acţiunile muzicienilor şi transformă condiţiile mecanice şi de rezistenţă asociate cu aceste acţiuni în tangibil, audibil, anticipabil.

Fassade este un marş secret... [dar] nu este o muzică a pasiunii. Expresia este împărţită între aspect, atitudine compoziţională şi acţiune fără cuvinte... Un tip de muzică care este deopotrivă un câmp de ruine şi un câmp de energie... Fassade este una dintre încercările mele de a recupera expresia muzicală nu doar dintr-un repertoriu tradiţional al emoţiilor pasionale pentru a o plasa comfortabil şi cu uşurinţă în afara resurselor limbajului muzical de azi, ci este o încercare de a dezvolta piesa ca analiză a acestor resurse.”

Morton FELDMAN Three voices [for Joan La Barbara], 1982

1. Opening 2’25’’

2. Legato 11’47’’

3. Slow waltz 5’27’’

4. First words 12’13’’

5. Whisper 2’28’’

6. Chords 2’16’’

7. A non accented legato 1’15’’

8. Snow falls 2’23’’

9. Legato 01 3’30’’

10. Slow waltz and ending 6’20’’

Morton Feldman despre Three voices [for Joan La Barbara] :

“Unul din cei mai apropiaţi prieteni ai mei, pictorul Philip Guston, tocmai murise. Poetul Frank O'Hara murise cu câţiva ani înainte. Am imaginat această piesă cu Joan în faţă şi două difuzoare în spate. Este ceva funerar în aspectul unui difuzor. M-am gândit la piesă ca un schimb între vocea live şi vocile moarte.“

Frank O'Hara: Wind (to Morton Feldman)

Who'd have thought
that snow falls
it always circled whirling
like a thought
in the glass ball
around me and my bear

Then it seemed beautiful
containment
snow whirled
nothing ever fell
nor my little bear
bad thoughts
imprisoned in crystal

beauty has replaced itself with evil

And the snow whirls only
in fatal winds
briefly
then falls

it always loathed containment
beasts
I love evil

Gavin BRYARS Jesus' blood never failed me yet [for large orchestra], 1971, 25’57’’

Gavin Bryars despre Jesus' blood never failed me yet:

“În 1971 trăiam în Londra şi am lucrat cu un prieten, Alan Power, la un film despre câţiva oameni care aveau o viaţă grea în zona Elephant and Castle şi Waterloo Station. Când filmam, unii dintre ei, beţi, au început să cânte – frânturi dintr-o operă, câteodată balade sentimentale – iar unul cânta "Jesus' Blood Never Failed Me Yet ", un cântec religios. Această bucată nu a fost folosită în film şi eu am primit toate bucăţile de bandă nefolosite, inclusiv aceasta.

Când am ascultat-o acasă, am descoperit că partea aceasta se acordă cu pianul meu, şi am improvizat un mic acompaniament. Am observat că prima secţiune a cântecului forma efectiv o buclă care se repeta într-un mod uşor imprevizibil. Am tăiat bucla de bandă la Leicester, unde lucram la facultatea de Arte, şi am copiat-o pe bandă continuă, gândindu-mă să îi adaug un acompaniament. Uşa studioului de înregistrare dădea într-unul din atelierele de pictură şi am lăsat bucla să se copieze, cu uşa deschisă, în timp ce m-am dus să iau o cafea. Când m-am întors, am găsit marele atelier, de obicei atât de animat, în mod nenatural amuţit. Oamenii se mişcau mai încet decât de obicei şi câţiva stăteau singuri, plângând.

Am rămas înmărmurit până când mi-am dat seama că banda mergea în continuare şi toată lumea intrase sub efectul bătrânului care cânta. Acest fapt m-a convins despre puterea emoţională a muzicii şi posibilităţile oferite de adăugarea unui simplu, dar în continuă evoluţie, acompaniament orchestral care să respecte nobleţea vagabondului şi credinţa sa simplă. Cu toate că el a murit înainte să poată auzi ce am făcut cu cântecul lui, piesa rămâne o elocventă, dar insuficient asumată, mărturie a spiritului şi a optimismului lui.“

Octav Avramescu citeşte, scrie şi ascultă muzici. Trăieşte la Vancouver... şi Bucureşti

otomo yoshihide 25/04

Otomo Yoshihide
portret de 90' realizat de Anamaria Pravicencu

Compozitor japonez multi-instrumentalist, Otomo Yoshihide a devenit cunoscut la începutul anilor 90 ca leader al grupului de noise rock Ground Zero. Astăzi este una dintre cele mai complexe figuri ale muzicii contemporane şi experimentale, opera sa extinzându-se de la free improvization la noise, jazz şi clasic contemporan.

Încă de la începutul carierei sale, Otomo Yoshihide a fost imposibil de categorisit. Lucrând în marginile cele mai îndepărtate ale mai multor stiluri foarte diferite, astfel încât şi cei mai fideli ascultători i-au pierdut urma de-a lungul anilor, Yoshihide a refuzat în mod constant să se oprească în vreun loc suficient de mult timp încât să poată primi vreo etichetă. Rădăcinile sale sunt în improvizaţia de jazz pe care a început să o facă încă de la o vârstă fragedă. Dacă în primii ani ai carierei evolua în grupuri aproape tradiţionale de free jazz, interesele lui s-au extins repede spre colaj noise şi muzică cu samples.

Yoshihide a devenit cunoscut cu grupul său Ground zero (1990), un amalgam sfidător şi gălăgios de jazz, rock şi avant-garde, care nu semăna cu niciunul dintre cele trei, însă cu siguranţă nu era nici fusion. Grupul a cutremurat pe mulţi cu cele 5 albume fenomenale - Ground Zero (God Mountain, 1993), Null & Void (Tzadik, 1995), Revolutionary Pekinese Opera (ReR, 1996), Consume Red (ReR, 1996), Plays Standards (NANI/disk, 1997) - înainte să se despartă definitiv în 1998. Chiar şi atunci când era membru al Ground zero, Otomo Yoshihide nu s-a limitat la un singur proiect, aşa cum putem observa din fluxul crescând şi nestăvilit pe care apariţiile de albume din anii ’90 şi începutul anilor 2000 l-au demonstrat. Noise pe bază de turntables (Sound Factory), abstract, sine wave la limita auzului cu Sachiko M (Filament 1) sau reîntoarcerea la jazz cu grupul său New Jazz Quintet, muzica sa la trecerea dintre milenii era un torent de inovaţie şi explorare.

1. Consume Red (1997), Ground Zero, fragment

Un sample dintr-o piesă interpretată la hojok (instrument de suflat) de muzicianul coreean Kim Suk Chul repetată în continuu de-a lungul unui single de 57’ în timp ce grupul improvizează în jur, devenind din ce în ce mai tare, pâna când sample-ul de bază este complet scufundat.

2. Revolutionary Pekinese Opera (1996), Ground zero, integral

Revolutionary Pekinese Opera are la baza un re-sampling din 1984 al lui Heiner Goebbels şi al lui Alfred 23 Harth al interpretării prin samples a Revolutionary Pekinese Opera din China, performată în 1960 la Opera din Peking (Frankfurt-Pekin, CD Goebbels Heart). Interesul lui Yoshihide pentru Opera Pekineză vine de la cursul de etno-muzicologie pe care l-a facut când era student, perioadă în care s-a concentrat pe dezvoltarea muzicală a instumentelor din perioada revoluţiei culturale chineze.

Opera din Beijing, sau din Peking, este una dintre cele mai cunoscute „piese” din patrimoniul naţional al Chinei. Considerată cea mai înaltă împlinire a culturii chineze, Opera din Peking este performată printr-o combinaţie de cântece, dialoguri vorbite şi secvenţe de acţiune codificate, cum ar fi gesturile, mişcările, luptele si acrobaţiile.

1. Opening - Flying across the J.P. YEN (9:29)
2. Consume Mao (1:33)

3. Rush Capture of the Revolutionary Opera 1 (2:05)
4. Red Mao Book by Sony (4:23)
5. Crossing Frankfurt Four Times (2:02)
6. The Glory of Hong Kong - Kabukicho Conference (4:53)
7. Paraiso 1 (7:03)
8. Anouncing Good News from the West (0:40)
9. Revolutionary Enka 2001 (1:15)
10. Grand Pink Junktion Ballad (1:27)
11. Crossing Snow Mountains with Yamaha Bike (1:29)
12. Rush Capture of the Revolutionary Opera 2 (0:51)
13. Yellow Army, Beloved of the Various Nationalities (0:52)
14. Triumphant Junction (Grand Finale) (1:07)
15. International - Epilogue (2:49)
16. Paraiso 2 (5:36)

Muzică de Otomo Yoshihide, performeri şi invitaţi via sample (sampled guests)

Membri Ground Zero (din albumul Revolutionary Pekinese Opera)
Otomo Yoshihide: chitară, turntables
Kazuhisa Uchihashi: chitară, efecte
Sachiko M: sampler, voce (10)
Mitsuru Nasuno: bass
Masahiro Uemura: tobe, enka keyboard (9)
Yasuhiro Yoshigaki: percuţii, voce (10, 11)

Invitaţi
DJ-MAO: samples (1, 2, 10, 12, 13, 16)
Kazuhiro Nomoto: clarinet bass (1)
AYA: voce (4)
Naruyoshi Kikuchi: saxofon tenor (9, 12-14)

Mao Singers (13, 14)
Sachiko M, haruna ito, Tsuguto Tsunoda, Masahiro Uemura, Yasuhiro Yoshigaki, Mitsuru Nasuno, Kazuhisa Uchihashi şi Otomo Yoshihide

Sampled guests
Original Pekinese Opera groups
Heiner Goebbels: pian, etc.
Alfred 23 Harth: saxofon, etc.
Jon Rose (2, 10): vioară, etc.
Norimizu Amaya: samples de telefon (1)
Osamu Hashimoto: voce (2)
Steve Beresford: voce (2)
Rudolf Ebner (10, 11): voce, etc.
Compostela (3)
Yumiko Tanaka (1, 13, 14): voce, shamisen
Christian Marclay: record without cover (15, 16)

arteradio.com 11/04

ARTE Radio

Lansat în 2002, arteradio.com, radioul televiziunii de stat ARTE, a devenit referinţa în materie de Web radio creativ. Unic în felul său, ARTE Radio propune sute de reportaje şi creaţii sonore în ascultare liberă (gratuită), scurt-metraje elaborate, emoţionante sau ludice, instructive sau provocatoare, care vorbesc despre intimitate, moduri de viaţă, politică, creaţie, poezie, lume imaginară…

În fiecare zi, în fiecare săptămână, ARTE Radio propune o actualitate umoristică, documentare, o cronică, jurnalul de bord al unui artist, creaţii sonore, interviuri, reportaje, ficţiuni sonore, reacţii diverse…

Toate aceste creaţii sunt crescute din resursele scriiturii sonore. Sunt elaborate cu răbdare la nivelul capturii sonore, a montajului şi a mixajului, fără muzică şi nici comentarii. Toate piesele pot fi ascultate în MP3 într-o calitate unică pe Internet, fiind disponibile prin download şi difuzare gratuită prin contractul Creative Commons : www.creativecommons.org.

Auditoriul ARTE Radio creşte în continuu. Zeci de mii de ascultători (din care o majoritate cu vârstele între 13 şi 35 de ani) sunt abonaţi la serviciul de podcasting ce permite recepţia noutăţilor direct pe un walkman digital. O generaţie saturată de imagini (re)descoperă plăcerea de a asculta un radio neformatat, jucăuş şi creativ.

Succesul staţiei ARTE Radio acompaniază un interes crescând pentru creaţia sonoră. Spaţiile pentru ascultare se multiplică online (web radiouri, audiobloguri, podcast) la fel ca în galerii, muzee, locuri alternative.

Într-o lume saturată de imagini, sunetul ne face, probabil, să apreciem mai bine plăcerea de a fi în afara cadrului, mai aproape de imaginar, de seducţie. Om de cinema, Orson Welles spunea ca prefera radioul, «pentru că ecranul e mai mare»…

ARTE Radio a deschis pe Internet un spaţiu sonor dedicat intimităţii, emoţiei, reflecţiei. Auditoriul apreciază căldura unei vorbe, forţa experienţei trăite, duse mai departe de către o prelucrare originală. Aici creaţia este imaginată ca o muncă şi nu ca un produs.

ARTE Radio îşi îmbogăţeşte oferta inedită cu coproducţii şi comenzi : mici pilule şi mari documentare, artă sonoră şi ficţiuni radio inovante, audibloguri.
Datorita resurselor digitale, scurt-metrajele radiofonice dinamizează scriitura radiofonică jucându-se când cu ruptura, când cu ritmurile şi planurile. Punctul de vedere este întotdeauna cel al autorului, care elaborează o scriitură singulară plecând de la diversitatea vocilor şi zgomotelor lumii.

Multicultural, provocant sau tandru, cuvântul care apare din ecran nu reprezintă adevărul. El este o fereastră deschisă spre zvonul de fiecare zi, schimbările în curs, facerea artei, partea suverană a ficţiunii. Ascultaţi ca să vedeţi mai bine !

Câteva cifre : 122 autori plătiţi pentru 1000 de producţii inedite, 400 000 vizite pe lună, durata medie a unei vizite : 12 minute, 50% dintre auditori au mai puţin de 35 de ani, 60 000 abonaţi la podcasting, 6 000 abonaţi la newsletter-ul săptămânal
(traducere)

Piese selectate de Julien TRAMBOUZE şi Anamaria PRAVICENCU :

CREATIONS > CARTES POSTALES > Bucarest (7’20’’), Jean-Baptiste FRIBOURG
www.arteradio.com/son.html?24187
Circulaţia, claxoanele, copiii, marile artere şi satele la numai doi paşi. Bucureştiul de azi, o capitală de vizitat cu ochii închişi : carte poştală.

REPORTAGES > SOCIETE > Sex call (5’51’’), Julien TRAMBOUZE
www.arteradio.com/son.html?151167
Studentă la Ştiinţe politice, Elena lucrează într-un call centre pornografic la Bucureşti. Trei nopţi pe săptămână, ea îşi înfierbântă clienţii francezi via telefon sau Internet. Elena acceptă să poarte un microfon-lavalieră ascuns şi pe urmă să comenteze. Astăzi, chiar şi munca sexuală este delocalizată.

CREATIONS > SONORES > Bris de sons (3’0’’), Anton MOBIN
www.arteradio.com/son.html?400773
O scurtă piesă realizată cu micro-sunete extrase din efervescenţa cotidianului. În ordinea apariţiei : zahăr în cafea, rufe spălate de mână, cub de gheaţă, soda, foc, plastic cu bule, plastic în flăcări şi în final cu toţii împreună. Un peisaj imaginar în care fiecare sunet se naşte în interiorul altuia.

CREATIONS > SONORES > Arte marteau (3’35’’), Gaëtan BULOURDE
www.arteradio.com/son.html?122772
În rezidenţă în studiourile Arte Radio, artistul Gaëtan BULOURDE dă lovituri de ciocan în parkingul din subsolul ARTE France. Loveşte pereţii, solul, canalizările şi obţine o piesă sonoră montând ritmurile. Artist şi performer, Gaëtan BULOURDE îl citează astfel pe Nietzsche ("cum se filozofează cu ciocanul"), grupul Fluxus, muzica concretă şi dicţionarul : ciocanul este defapt instrumentul care în ureche transmite vibraţia de la timpan la scăriţă.

CREATIONS > SONORES > Geyser (3’38’’), Anthony CARCONE
www.arteradio.com/son.html?10562
În Islanda, gheizerul Strokkur ţâşneşte la fiecare 5-10 minute. Apa sa albastră se înalţă în cercuri deasupra deschiderii, explodează într-o coloană spumantă de apă caldă, după care se disipează într-un fum de vapori albi.

CREATIONS > SONORES > Ulysses (3’31’’), Christophe RAULT
www.arteradio.com/son.html?3874
Monologul lui Molly Bloom care încheie cele 900 de pagini ale lui Ulise de James Joyce, este unul dintre cele mai frumoase texte ale literaturii. Este de asemenea, de-o manieră foarte crudă, avalanşa de gânduri a unei femei care se masturbează. Vă oferim aceste ultime pagini din Ulise în franceză, cu crâmpeie de engleză, germană, italiană, ebraică…

CREATIONS > SONORES > L’agonie de la Sémillante (14’35’’), Gil SAVOY şi Strom VARX
www.arteradio.com/son.html?312011
În noaptea de 15 spre 16 februarie 1855, corabia cu 3 catarge La Sémillante, mândria marinei franceze, se ciocneşte de un recif din Insulele Lavezzi din largul oraşului Bonifacio (Corsica). Se scufundă fără a lăsa niciun supravieţuitor din cei 700 de marinari şi soldaţi de la bord. Doi tineri autori bruitişti şi-au propus o evocare bine temperată a acestei tragedii din lagul mării.

CREATIONS > MUSICALES > Towers 4 (3’36’’), FABRIKA
www.arteradio.com/son.html?53
Muzicianul electro FABRIKA propune muzică ce foloseşte mărturiile unui pompier new-yorkez George de Simone. O interpretare liberă a acestui « război dintre real şi ficţiune, ilustrat de confuzia imaginilor ».

CRATIONS > SONORES > New York Stories (35’48’’), Frédérique PRESSMANN
www.arteradio.com/son.html?22466
O plimbare poetică în diferite cartiere din New York. Ambienţele, limbile, feribotul, Coney Island, o fanfară, o vociferare împotriva politicii Statelor Unite… Un montaj foarte personal, omogiu adus cineastului Jonas Mekas.

arteradio.com

ARTERADIO.COM

Arte Radio este o celulă de producţie de opere radiofonice difuzate exclusiv pe Internet, medie de vârstă de 30 de ani, ambiţie de a ne dezmorţi urechile cu obiecte radiofonice neidentificate.

Arte Radio este un web radio à la demande (piesele sunt comenzi). Acest radio propune mai bine de o mie de reportaje şi creaţii radiofonice în ascultare liberă. Este un radio creat de Arte France, ramura franceză a televiziunii de stat Arte, strict necomercial şi fără publicitate.
Arte Radio se prezintă sub forma unui magazin periodic ce propune în fiecare săptămână scurt-metraje radiofonice noi (reportaje, documentare, ficţiuni, poezie sonoră, cronici…). Aceste creaţii folosesc resursele scriiturii sonore, fără muzică sau comentarii, dar cu o muncă insistentă asupra calităţii înregistrării sonore, a montajului şi a mixajului. Majoritatea pieselor au o durată cuprinsă între 3 şi 15 minute, cea mai scurtă fiind de 16 secunde, iar cea mai lungă de 50 de minute.

Selecţie arteradio.com de Julien Trambouze şi Anamaria Pravicencu

ARTERADIO.COM

Arte Radio is a production cell for radio art broadcasted exclusively on Internet, average 30 years old, ambition to defreeze our ears through unidentified radio objects.

Arte Radio is an on-demand web radio. It proposes more than a thousand documentaries and radio pieces to listen to at will. It is made possible by Arte France, part of the public trans-national broadcasting network Arte. It is a not-for-profit initiative, devoid of any publicity. Arte Radio takes the form of a magazine, proposing each week new radio short features (interviews, documentaries, fiction, sound poetry, current events…). These creations use the resources of sound writing, without music or commentary but with an ever present insistence on the capturing of sound, of studio montage and mixing. The larger part last between 3 and 15 minutes—the shortest being 16 seconds, while the longest is 50 minutes.

Selection arteradio.com by Julien Trambouze and Anamaria Pravicencu